Majoritatea hotelurilor de două stele vor dispărea de pe piaţă
Cele mai multe dintre hotelurile de două stele din ţară vor dispărea în următorii ani, pe fondul cererii tot mai scăzute, şi fie vor fi renovate şi clasificate la trei sau patru stele, fie vor fi demolate sau transformate în apartamente ori clădiri de birouri, spun operatorii din turism.
Cu 71.000 de locuri la nivel naţional, hotelurile de două stele ocupă poziţia secundă după cele de trei stele, care cumulează 74.000 de locuri. Cu toate acestea, operatorii din turism spun că în următorii ani mare parte din ele vor dispărea şi vor rămâne doar cele noi sau modernizate şi care vor oferi servicii de calitate.
"Oamenii încep să renunţe la hotelurile de două stele şi să le caute pe cele de trei stele, care chiar dacă sunt puţin mai scumpe, arată mai bine. Lumea a început să aibă rezerve atunci când este vorba de hotelurile de două stele, care în general sunt nemodernizate, şi se fereşte de ele, mai ales în oraşe", spune Lucia Morariu, proprietarul Eximtur, cea mai mare agenţie de turism cu capital autohton din România.
"Curăţenia precară, personalul nepoliticos, serviciile proaste şi managementul defectuos sunt printre cele mai mari probleme ale hotelurilor de două stele. Proprietarii îşi doresc ca hotelul lor să arate mai bine, să fie cotat mai bine, deci să aibă mai multe stele. Cei care nu au resurse financiare au rămas în urmă şi ori vor vinde, ori vor închide în următorii ani dacă nu se adaptează la creşterea pretenţiilor de confort ale clienţilor", spune George Mărginean, proprietarul Karpaten Turism.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro