Marea Britanie vrea să participe la exerciţiile militare găzduite de România

Autor: Departamentul Politic Postat la 23 martie 2015 45 afişări

Minstrul britanic al Apărării, Michael Fallon, i-a transmis premierului Victor Ponta interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de România, informează Guvernul.

Discuţia a avut loc luni, la Palatul Victoria.

"Oficialul britanic a manifestat interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România, mai ales în actualul context de securitate internaţională, precum şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de ţara noastră. Michael Fallon a exprimat, de asemenea, deschiderea pentru sprijinirea procesului de reformă a sectorului apărării în România", se arată în comunicat.

Cei doi au discutat şi despre evoluţiile în domeniul securităţii în vecinătatea de Est şi de Sud a Uniunii Europene, Ponta indicând că participarea României la dezvoltarea securităţii UE şi NATO rămâne o direcţie prioritară a politicii de apărare a ţării.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, efectuează, luni, o vizită la Bucureşti, în cadrul căreia se întâlneşte cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Mircea Duşa.

Luni, Fallon, a spus, după întâlnirea cu ministrul Mircea Duşa, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România, subliniind, totodată, că împărtăşeşte îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră.

El a mai anunţat că, în luna octombrie, unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanţa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ROMÂNIA,
MAREA BRITANIE,
APĂRARE
/actualitate/marea-britanie-vrea-sa-participe-la-exercitiile-militare-gazduite-de-romania-14037040
14037040
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.