Craciun fericit!

Marii investitori în fondurile private de acţiuni se plâng că sunt blocaţi în China şi nu mai pot ieşi

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 24 decembrie 2024 31 afişări

Marii investitori în fondurile private de acţiuni se plâng că sunt blocaţi în China şi nu mai pot ieşi

Cei mai mari investitori în fondurile private de acţiuni din lume nu au reuşit în acest an să vândă sau să listeze companiile din portofoliul lor în China, pe fondul unor reguli mai stricte privind listările şi ale unei economii care continuă să încetinească şi să ţină captiv capitalul străin în ţară, scrie FT.

„Există un sentiment din ce în ce mai răspândit în rândul investitorilor că este posibil ca ţara să nu mai fie la fel de atractivă din punct de vedere al investiţiilor  cum se credea odată”, a declarat Brock Silvers, director executiv al grupului de capital privat Kaiyuan Capital din Hong Kong.

Conform datelor agregate de platforma Dealogic, niciunul din cei zece mari investitori în private equity care operează în China n-au reuşit să se atingă de listări noi sau să vândă participaţiile pe care le deţin.

Este prima dată în ultimii zece ani în care investitorii trec prin această situaţie, deşi ritmul ieşirilor de capital privat a rămas lent şi nu a suferit modificări majore de când Beijingul a introdus în 2021 noi restricţii privind capacitatea companiilor chineze de a se lista.

Investitorii în private equity se bazează pe posibilitatea de a vinde sau de a lista companiile, de obicei în termen de trei până la cinci ani de la achiziţionarea acestora, pentru a genera randamente pentru fondurile de pensii, companiile de asigurări şi alte persoane şi entităţi ale căror bani îi gestionează.

Numeroase grupuri de private equity şi-au extins prezenţa în a doua cea mai mare economie a lumii, pe măsură ce aceasta a crescut rapid în ultimele două decenii. Fondurile globale de pensii au investit rapid capital în ţară, în speranţa că vor profita de boom-ul său economic.

Cele 10 firme au investit 137 de miliarde de dolari în ultimul deceniu, dar ieşirile se ridică la doar 38 de miliarde de dolari, arată datele. Investiţiile noi ale acestor grupuri s-au prăbuşit la doar 5 miliarde de dolari de la începutul anului 2022.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
investitori,
china,
fonduri,
actiuni,
refuz,
blocare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.