Marinel Burduja a fost numit în consiliul de administraţie al Leumi Bank
Fostul prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank Marinel Burduja (foto), care a părăsit banca în urmă cu un an şi a început demersurile pentru preluarea sau înfiinţarea unei bănci cu acţionari români, a fost numit luni în consiliul de administraţie al Leumi Bank.
Fostul prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank Marinel Burduja (foto), care a părăsit banca în urmă cu un an şi a început demersurile pentru preluarea sau înfiinţarea unei bănci cu acţionari români, a fost numit luni în consiliul de administraţie al Leumi Bank. Atât Burduja, cât şi oficialii Leumi Bank au confirmat informaţia, fără a furniza detalii. Agenţia Mediafax a relatat în luna octombrie a anului trecut că ATE Bank va fi cumpărată parţial de la Piraeus Bank de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 mil. euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv SIF-urile. Tranzacţia a fost negociată de Marinel Burduja. Bank Leumi a obţinut anul trecut un profit net de 13,6 mil. lei, pe fondul unei creşteri a soldului creditelor brute cu circa 7,7%, la 981,3 mil. lei, din care finanţările pentru companii au fost de 716 mil. lei, cu 6,6% mai mult decât în 2011, iar restul a revenit persoanelor fizice. Bank Leumi România are o reţea de 23 de unităţi şi 307 angajaţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro