Medicover a colectat din piaţă 120 milioane euro printr-un instrument de finanţare specific pieţei germane
Medicover AB (companie listată public) a plasat cu succes prima sa emisiune Schuldschein (instrument de finanţare a unei afaceri, de tipul obligaţiunilor, specific pieţei germane), în valoare totală de 120 milioane euro, cu tranşe în euro şi perioade de scadenţă de cinci, respectiv şapte ani, rate fixe şi variabile, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Emisiunea a fost suprasubscrisă, depăşind valoarea iniţială de 100 de milioane de euro.
Prin această tranzacţie, Medicover şi-a diversificat sursele de finanţare şi şi-a extins substanţial baza de investitori, în special în zona investitorilor instituţionali din Germania, Polonia, dar şi de pe continentul asiatic. Cererea pentru această emisiune şi pentru tranşele aferente a fost mare, ceea ce reflectă situaţia financiară bună a companiei.
Medicover îşi consolidează în felul acesta nivelul de lichiditate, profitând de condiţiile bune din piaţă, unde marjele sunt cuprinse între 1,2% şi 1,5%, atât pentru tranşele cu rate fixe, cât şi pentru cele cu rate variabile, cu perioadă de scadenţă de cinci şi şapte ani.
Instituţiile financiare Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale (Helaba), ING Bank, şi Skandinaviska Enskilda Banken AB (companie listată public), filiala Frankfurt, au acţionat împreună în această tranzacţie în calitate de intermediari.
„Acest acord consolidează semnificativ poziţia grupului Medicover şi ne permite să ne dezvoltăm programele de achiziţie de pe pieţele din Polonia şi România. Ne bucurăm să vedem că organizaţii importante ne susţin creşterea şi planul de dezvoltare. În ultima perioadă, ne-am extins foarte mult pe piaţa poloneză de stomatologie, unde am extins reţeaua cu 15 noi clinici şi am majorat numărul de spitale deţinute, ajuns acum la peste 20 unităţi la nivel de grup, incluzând Spitalul Pelican din Oradea şi Spitalul Neomedic din Polonia. Intenţionăm să continuăm să ne extindem reţeaua de clinici în România - unde am adăugat deja reţelei 11 noi clinici, printre care Dr. Luca, Iowemed şi centrele medicale Phoenix - şi să lansăm un program similar în Polonia”, a declarat John Stubbington, COO Healthcare Services, Medicover.
Medicover România este prezentă de peste 24 de ani pe piaţa serviciilor de sănătate private şi dispune de o reţea de 36 de clinici în Bucureşti şi în ţară şi două spitale generaliste: unul în capitală şi celălalt în Oradea. Spitalele corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienţi – şi includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum şi o gamă variată de specialităţi medicale şi chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internaţională importantă care oferă servicii medicale şi de diagnostic, fondată în 1995.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro