Mesajul transmis de CEO-ul Wizz Air, József Váradi, tuturor călătorilor. Rămâne sau nu vreun loc liber în avion pentru respectarea distanţei sociale?
Wizz Air a trimis astăzi o scrisoare din partea CEO-ului companiei, József Váradi, clienţilor, în care a anunţat reluarea activităţii în unele pieţe europene, unde reglementările europene permit acest lucru, precum şi măsurile pe care le ia compania în scopul protejării pasagerilor de răspândirea coronavirusului. Din mesajul transmis de Wizz Air nu reiese că vreunul dintre locurile dintr-o aeronavă ar fi lăsat liber pe durata zborurilor.
Redăm aici mesajul transmis în e-mailul adresat de Wizz Air clienţilor companiei:
„După cum s-a putut observa în timpul ultimelor două zile, ne reluăm activitatea în unele ţări, cum ar fi Regatul Unit şi Austria, unde reglementările permit acest lucru, iar măsurile de carantină sunt încet ridicate.
Echipele noastre monitorizează în permanenţă situaţia şi doresc să accentuez că strategia noastră de redeschidere respectă reglementările locale. De asemenea, săptămâna trecută am implementat un protocol îmbunătăţit de sănătate şi siguranţă, pentru a vă face călătoria şi mai plăcută. Doresc să menţionez din nou, în această scrisoare, unele dintre măsuri, pentru a vă asigura că facem tot ce putem ca dumneavoastră să ajungeţi la destinaţie în siguranţă şi mulţumiţi.
1. Măşti de protecţie pentru faţă
La bordul aeronavelor noastre, este obligatoriu atât pentru pasageri, cât şi pentru echipaj să poarte măşti de faţă, pentru a asigura o protecţie maximă. Dacă aveţi orice alt echipament de protecţie, cum ar fi mănuşi, acest lucru este, de asemenea, recomandat şi apreciat.
2. Măsuri de distanţare socială şi de igienă
De asemenea, pe lângă şerveţelele dezinfectante oferite gratuit în timpul îmbarcării, aeronavele noastre sunt dezinfectate complet în fiecare zi. Respectaţi regulile de distanţare socială atât în avion, cât şi în afara acestuia. Vom lua în considerare acest lucru atunci când alocăm locurile, ori de câte ori este posibil şi există locuri disponibile.
Este important de reţinut faptul că aerul din interiorul aeronavelor noastre este la fel de curat ca în sălile de operaţie ale spitalelor, deoarece este schimbat de multe ori prin filtre de aer (filtre HEPA) care elimină 99,97% din viruşii şi bacteriile aeropurtate.
3. Plăţi contactless
Am activat şi am crescut limita plăţilor contactless la 25 de euro, astfel încât dumneavoastră să puteţi lua masa şi să cumpăraţi fără griji la bord. Revista noastră este retrasă temporar şi nu va fi disponibilă la bord, prin urmare, vă recomandăm să descărcaţi cel mai recent meniu din aplicaţia WIZZ, înainte de călătorie.
4. Opţiuni de călătorie flexibile
Dacă doriţi să călătoriţi în această vară, dar nu aveţi certitudinea că restricţiile vă vor permite, vă recomandăm să achiziţionaţi produsul WIZZ Flex odată cu rezervarea dumneavoastră. Acest lucru vă va permite să vă modificaţi online zborul înainte de călătorie, fără să plătiţi taxa de modificare a zborului, iar dacă vă răzgândiţi, veţi putea beneficia de o rambursare în credite WIZZ în contul dumneavoastră WIZZ.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro