M-am întors la această temă după doi ani altfel. Faptul că am traversat o perioadă diferită de toate aşteptările noastre, fiecare cum a putut mai bine, a generat o nevoie de realiniere. Credinţele noastre şi modul în care ne ajutăm de ele în diverse situaţii de viaţă sunt subiecte mereu revelatoare.

În acest context, diverse echipe, indiferent de dimensiune, şi-au alocat timp cu prioritate pentru a se reîntâlni şi a se uita din nou, dar altfel, la valorile lor. Am întâlnit organizaţii care exercită o forţă coagulată în cele mai sănătoase comportamente în situaţii de criză, dar şi companii cărora, oricât de bine le-ar fi, tot mai au de exprimat formule de nemulţumire. Uitându-mă către toţi cu acelaşi drag, îi asemui uneori cu copilul determinat şi de nădejde, comparativ cu cel cocoloşit şi mofturos care nu ştie ce sunt lipsurile şi adevărata putere a familiei.

Perlajul valorilor este un exerciţiu necesar, de igienă individuală şi a grupului căruia i te alături. Neconcordanţele la acest nivel, în adâncimea fiinţei tale şi a celei organizaţionale, se concretizează într-o serie de atitudini şi manifestării nepotrivite, sau cel puţin nefolositoare.

Barca în care vâslaşul trage în direcţia opusă şi/sau în ritmul diferit îşi schimbă direcţia, ajunge mai târziu şi cu mai mult efort la mal. Există şi ambarcaţiuni în care parte dintre vâslaşi nu trag deloc sau o fac fără elan, iar rezultatul este unul mediocru şi nimeni nu este entuziast când ajunge la destinaţie, dar toţi îşi spun în sinea lor „bine că am ajuns la mal”.

Valorile au nevoie să fie descoperite. Declaraţiile răsunătoare, în rime şi cuceritoare, nu sunt mereu formularea ideală. Simplitatea şi frumuseţea cuvântului, puterea acestuia care dă viaţă principiilor după care te ghidezi în toate demersurile tale, sunt esenţa. Avem fiecare propria modalitate de a ne transpune credinţele, ne alegem formula care ne reprezintă, dar avem înţelegere comună a conceptului atunci când ne regăsim valorile în relaţia cu altă persoană sau comunitate.

Valorile au nevoie să fie păstrate în viaţă. Împăiate pe pereţi, valorile rămân doar un decor în culorile brandului. Deseori se fac glume pe seama lor, ceea ce semnifică că încă pot fi readuse la viaţă, dar nu este asta prioritatea noastră pentru că avem de atins obiective, de făcut faţă unei perioade care se anunţă complicată. Tracţiunea pe care te aştepţi să o ai de la membrii echipei se hrăneşte tocmai din ceea ce ne uneşte. Greu de crezut că vei ajunge la destinaţie cu cel mai performant vehicul fără să-l alimentezi.

Valorile au nevoie să fie acţionabile. Să le poţi identifica cu uşurinţă din modul de viaţă al membrilor comunităţii. Eşti un om bun, vii în preajma colegului tău şi îţi pasă de starea lui şi cum îl poţi ajuta fără să scrie în fişa postului. Unul dintre exerciţiile bine primite de grupuri este a scotoci în tine şi bogăţia limbajului tău pentru a învieţui valoarea. Felul în care te îmbracă ea, te diferenţiază şi te susţine în contexte diferite de viaţă este formula secretă a echipelor de vis.

Măreţia şi bogăţia cuvântului, a vorbei prin care foloseşti valoarea ca mai apoi prin acţiunile tale să-i dai putere ajutându-te să obţii rezultatele la care tinzi, este doar la tine, la fiecare dintre noi.

N-am găsit o altă explicaţie la cererea de a revedea în acest an, al treilea de vieţuire diferită, valorile fiecărei comunităţi. Grija purtată nouă şi celor din jurul nostru este un demers natural al fiinţei omeneşti. Indiferenţa, lupta pentru supravieţuire până la agresiune, retragerea din relaţiile sociale, hrănirea egoului şi manifestarea unor comportamente dictatoriale sunt doar câteva dintre formele de autodistrugere a individului şi deteriorare a grupului din care acesta face parte.

Mai vreau să citez pe cineva, de astă dată pe unul dintre participanţii unui proiect de team coaching, de altfel o persoană cu competenţe tehnice înalte ale cărui vorbe cântăresc greu atunci când le glăsuie: „Suntem noi înşine atât timp cât nu-i călcăm pe ceilalţi în picioare.” Atât! Sună extrem de bine, dar cum se transpune această valoare în viaţa organizaţiei sau a echipei, o să vă întrebaţi. În primul rând, prin repoziţionarea faţă de client. Din perspectiva „clientul nostru, stăpânul nostru” în „partener de încredere”. Apoi în interiorul companiei, în echipă, prin grija pe care o porţi fiecărui membru astfel încât munca lui să poată fi făcută într-un ritm sănătos. În acest an, doi dintre clienţii mei organizaţionali au închis câte un contract, valoros de altfel din punct de vedere financiar, cu un beneficiar care manifesta comportamente nocive în relaţia cu angajaţii săi. Colegii din echipă erau afectaţi  de relaţiile nocive cu clientul, deveniseră la rândul lor pasiv agresivi sau alunecaseră  pe panta muncii în exces, peste program, din dorinţa de a tempera comportamentele dominatoare ale clientului. Nu găseşti din prima sursa care hrăneşte astfel de reacţii şi este greu chiar să-l ajuţi pe cel în cauză să privească din afară la context şi să realizeze cum a reacţionat. 

Nu are sens să vă spun că în locul acestor clienţi, care nu erau în valorile lor, au venit alte oportunităţi şi proiecte împlinitoare. Acesta este un alt exerciţiu, al curajului pe care îl manifeşti în a fi tu însuţi şi la care răspunsul pieţei este unul apreciativ.

Cresc mereu alături şi mulţumită oamenilor pe care îi însoţesc. Fiecare proces, individual sau în echipă, este un prilej de a primi daruri de acest fel pe lângă cunoaşterea omului, a profesionalismului său şi a industriei în care lucrează. 

Ne împuternicim unii pe ceilalţi. Atunci când poţi atinge valorile şi credinţele, când ştii exact unde sunt şi cum să te foloseşti de ele, simţi că ai descoperit o resursă naturală şi nemăsurată de a fi şi rămâne autentic.