Miliarde din cer? Opţiunea „Bani din elicopter” are din ce în ce mai mulţi fani
După ce peste 600 de reduceri de rate ale dobânzii şi achiziţii de active de 12.000 de miliarde de dolari efectuate de la declanşarea crizei financiare nu au reuşit să mişte rata inflaţiei suficient de mult, băncile centrale ar putea fi nevoite să păşească şi mai adânc într-un teritoriu necunoscut, scrie Bloomberg. Soluţia salvatoare ar putea fi o strategie cunoscută drept „bani din elicopter”, propusă pentru prima dată de laureatul premiului Nobel Milton Friedman. În ultimele două săptămâni, economişti ai Citigroup, HSBC Holdings şi Commerzbank au publicat cu toţii rapoarte destinate investitorilor pe această temă, în timp ce titanul fondurilor de hedging Ray Dalio crede că ideea are potenţial. Oficialii Băncii Centrale Europene discută deja cu privire la ceea ce preşedintele băncii Mario Draghi caracterizează drept „un concept foarte interesant”.
„Nu ştim cu siguranţă dacă «banii din elicopter» va fi următoarea opţiune, dar subiectul este adus din ce în ce mai des adus în discuţie”, afirmă Gabriel Stein, economist la Oxford Economics. „Probabilitatea ca această opţiune să fie implementată sub o anumită formă undeva este destul de ridicată.”
Teoria, niciodată abordată de o economie modernă importantă, priveşte fuzionarea politicilor monetară şi fiscală. Guvernele în criză de lichiditate vând titluri de datorie pe termen scurt direct către băncile central locale pentru bani nou tipăriţi care sunt apoi injectaţi direct în economie prin intermediul unor reduceri de taxe sau programe de cheltuieli. Intermediarii obişnuiţi, cum sunt băncile, sunt ocoliţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro