Miniştrii de Finanţe din zona euro refuză să prelungească programul de ajutor pentru Grecia

Autor: Ioana Bojan Postat la 27 iunie 2015 394 afişări

Miniştrii de Finanţe din zona euro au refuzat sâmbătă să extindă programul de ajutor pentru Grecia după data de 30 iunie, după ce premierul Alexis Tsipras a anunţat organizarea unui referendum privind propunerile de reforme înaintate de creditori, au declarat surse citate de AFP în pagina online.

Miniştrii "au respins extinderea programului de ajutor" pentru Grecia, în cadrul unei reuniuni desfăşurate sâmbătă la Bruxelles, au declarat surse citate de AFP.

Acest lucru înseamnă că Grecia trebuie să plătească datorii de 1,54 miliarde de euro scadente pe 30 iunie.

Decizia miniştrilor de Finanţe din zona euro intervine la numai câteva ore după ce premierul grec, Alexis Tsipras, a anunţat organizarea unui referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor creditorilor săi internaţionali.

Alegătorii vor decide dacă Guvernul trebuie să accepte sau nu condiţiile puse de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare în valoare de 240 de miliarde de euro, însă liderii eleni şi reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI ar fi trebuit să ajungă la un acord asupra programului de reforme pentru deblocarea finanţării.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UE,
GRECIA,
AJUTOR
/actualitate/ministrii-de-finante-din-zona-euro-refuza-sa-prelungeasca-programul-de-ajutor-pentru-grecia-14511782
14511782
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.