Minivacanţa de 1 Mai legată de cea de Paşte i-a descumpănit pe hotelierii de pe litoral: „Alăturarea celor două sărbători nu este benefică, turistul de 1 Mai este diferit de cel de Paşte“
Data de 1 Mai reprezintă simbolic startul sezonului de vară, astfel că, în fiecare an, staţiunile de la la malul mării, în special Mamaia şi Vama Veche sunt pline de turişti în jurul acesti date. Rezervările din acest an, când vacanţa de 1 Mai este cumulată cu sărbătorile pascale, nu reuşesc să depăşească nivelul anului trecut.
♦ În perioada 1 – 3 mai preţurile pentru o cameră de hotel pornesc de la 50-60 de euro şi ajung şi până la 400 de euro pe litoralul românesc, potrivit platformei Booking.com ♦ Faţă de anul trecut, preţurile pe litoral au crescut cu circa 10-15%.
Data de 1 Mai reprezintă simbolic startul sezonului de vară, astfel că, în fiecare an, staţiunile de la la malul mării, în special Mamaia şi Vama Veche sunt pline de turişti în jurul acesti date. Rezervările din acest an, când vacanţa de 1 Mai este cumulată cu sărbătorile pascale, nu reuşesc să depăşească nivelul anului trecut.
„Niciodată litoralul nu a avut o cerere foarte mare în perioada de Paşti, chiar şi dacă ar fi căzut în aprilie sau în mai, nu există un volum foarte mare. Există cerere, suntem mulţumiţi, dar nu la nivelul în care să spunem că hotelul este plin şi curg rezervările“, spune Iuliana Tasie, managerul care administrează Ana Hotels Europa Eforie Nord şi Ana Aslan Health Spa, parte din grupul hotelier ANA Hotels.
Alăturarea celor două sărbători nu este una benefică, chiar dacă există o vacanţă mai mare în loc de două mai mici, adaugă ea. Turistul care călătoreşte de 1 Mai este diferit de cel care pleacă în vacanţe în perioada sărbătorilor pascale.
„Oaspeţii care vin de 1 Mai vin pentru distracţie, plimbări, merg în Mamaia sau Vama Veche în cluburi. De Paşti vin familiile cu copii“, spune Iuliana Tasie.
Deşi 1 Mai reprezintă simbolic deschiderea sezonului estival, multe hoteluri nici nu îşi deschid uşile pentru turişti, preferând să amâne momentul deschiderii până în iunie, când încep oamenii să îşi petreacă vacanţele de vară. Cu toate acestea, mulţi tineri aleg să se distreze la malul mării de 1 Mai.
Circa 50% din hotelurile de pe litoral sunt deschise de 1 Mai în acest an, în special cele din Vama Veche şi Mamaia, care reprezintă principalele staţiuni alese de turişti în această perioadă, spune Corina Martin, preşedintele onorific al Asociaţiei Patronale Resto Constanţa, care reuneşte mai multe restaurante, cafenele, baruri, cluburi şi saloane de evenimente din judeţul Constanţa.
Ea este de părere că alăturarea celor două sărbători nu e benefică pentru turismul de pe litoral.
„Vacanţa din acest an de 1 Mai îi va face pe unii români să aleagă alte destinaţii din ţară care sunt preferate în preajma sărbătorilor pascale, precum Maramureş sau chiar Valea Prahovei“, spune Corina Martin.
Nivelul rezervărilor este sub cel de anul trecut, astfel că litoralul nu mai este în topul preferinţelor turiştilor pentru vacanţa de 1 Mai. La această situaţie contribuie şi vremea nefavorabilă, însă dacă vor exista schimbări şi prognoza meteo va fi una bună ar putea să mai crească nivelul rezervărilor.
Faţă de anul trecut, preţurile pe litoral au crescut cu circa 10-15%, spune Corina Martin. Preţurile variază în funcţie de tipul cazării. În perioada 1 – 3 mai, ceea ce reprezintă două nopţi de cazare, preţurile pentru o cameră de hotel pornesc de la 50-60 de euro şi ajung şi până la 400 de euro, potrivit platformei Booking.com. Spre exemplu, o cameră la hotelul Ramada by Wyndham din Constanţa, cu mic dejun înclus, costă 211 euro.
Constanţa are cele mai multe locuri de cazare din ţară. Astfel, capacitatea declarată de cazare din judeţul Constanţa reprezintă 25% din capacitatea înregistrată în România, de aproape 430.000 de locuri de cazare în 2023.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro