Mitinguri de solidaritate în marile oraşe din ţară cu românii din diaspora care nu au putut vota (VIDEO)
Peste 5.000 de persoane (după estimările Jandarmeriei şi ale Poliţiei, peste 10.000 după estimările organizatorilor) au participat, sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, la un miting de solidaritate cu românii din diaspora care nu au reuşit să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale, oamenii scandând şi lozinci împotriva lui Victor Ponta şi cerând demisia acestuia.
Protestul similar din Capitală, care a început în Piaţa Universităţii şi a continuat cu un marş spre sediile Guvernului şi MAE, apoi pe Calea Victoriei şi prin Centrul Istoric, s-a încheiat după cinci ore, manifestanţii anunţând că vor continua protestul duminică, de la ora 17.00, la Universitate. Protestul nu a fost autorizat, oamenii venind la manifestaţie în urma unor mesaje de mobilizare transmise pe reţelele de socializare. "Ieşi în stradă să îţi exprimi părerea. Vrei un preşedinte care nu îţi apără nici măcar dreptul la vot?", este mesajul transmis pe reţelele de socializare.
Mitingul de la Timişoara, la care au participat peste o mie de persoane (după estimările Jandarmeriei, 5.000 după estimările organizatorilor), s-a încheiat la ora 20.00, aşa cum era programat. Oamenii s-au adunat, sâmbătă seară, începând cu ora 18.00, în Piaţa Victoriei din Timişoara, pe platoul din faţa Operei, iar unii dintre ei au avut steaguri tricolore, dar şi pancarte cu mesaje precum "Revoluţia continuă", "Solidaritate cu diaspora", "Mai multe cabine de vot pentru românii din diaspora", "Adevărul stă în picioare, minciuna la popcorn", "Ponta nu fura, România nu te vrea".
Aproximativ 500 de persoane au participat şi la Iaşi la un miting de solidaritate cu românii din diaspora, oamenii scandând lozinci împotriva lui Victor Ponta şi a primarului Gheorghe Nichita, pe motiv că acesta din urmă a refuzat să aprobe un marş pe străzile oraşului. Oamenii au început să se adune în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi, începând cu ora 18.00, ei având pancarte cu mesaje precum "Cu o sticlă de ulei, ţara asta nu o iei", "Cu sau fără voia ta, România va vota" şi "Ponta şi ai lui, sărăcia neamului", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Câteva sute de constănţeni au participat, sâmbătă seară, la un miting de solidaritate cu românii din diaspora care nu au putut vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, ei scandând "Jos comuniştii" şi având pancarte pe care scria "Când Diaspora votează, Ponta fraudează". Acţiunea de la Constanţa a durat aproximativ o oră şi jumătate şi s-a încheiat fără incidente.
Şi la Oradea, aproximativ 300 de persoane au participat în centrul oraşului, pe ploaie, la un miting de solidaritate cu românii din diaspora care nu au reuşit să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Oamenii s-au adunat, începând cu ora 16.00, în Piaţa Unirii din Oradea, în jurul statuii lui Mihai Viteazu, având steaguri tricolore, trompete şi bannere cu mesaje precum: "Ponta ne minte!/Nu-l vrem preşedinte!", "Lăsaţi diaspora să voteze!", "O dorinţă sinceră/România liberă". Acţiunea, care a fost autorizată de comisia de resort a municipalităţii orădene, s-a desfăşurat sub supravegherea jandarmilor, încheindu-se după aproximativ două ore fără incidente.
Mai mult pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro