Modificări importante in sistemul de sănătate din România. Ce schimbări propune CNAS în acordarea asistenţei medicale

Postat la 23 ianuarie 2019 119 afişări

CNAS anunţă că a propus modificări pentru Contractul-cadru pentru 2019, între care se numără introducerea unei adeverinţe emise de medic care să ateste starea de graviditate, astfel încât femeile să poată beneficia de pachetul de servicii, dar şi creşterea valabilităţii biletelor de trimitere.

Modificări importante in sistemul de sănătate din România. Ce schimbări propune CNAS în acordarea asistenţei medicale

CNAS anunţă că în această săptămână are o serie de întâlniri cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale din domeniul medical pentru discutarea proiectului normelor metodologice de aplicare în acest an a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2018 – 2019 (HG nr. 140/2018).

Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul CNAS (www.cnas.ro), în secţiunea „Transparenţă decizională”, în data de 12 decembrie 2018, potrivit CNAS.

Potrivit sursei citate, Casa de Asigurări de Sănătate a propus, în acest proiect, câteva modificări faţă de actul normativ în vigoare, între care se numără: introducerea unei adeverinţe emise de medicul de familie care să ateste starea de graviditate, în baza căreia beneficiarele de pachet minimal de servicii medicale să poată beneficia de pachetul de bază de servicii medicale pe perioada sarcinii şi lehuziei, după depunerea documentului la casa de asigurări de sănătate; majorarea de la 60 la 90 de zile a termenului de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialităţile clinice, pentru persoanele asigurate cu boli cronice.

Printre noutăţi se mai numără şi renunţarea la obligativitatea reconfirmării biletului de trimitere pentru investigaţii de înaltă performanţă în ambulatoriu, în cazul în care în perioada de valabilitate a acestui bilet a survenit internarea în spital a persoanei asigurate respective.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cnas,
modificari,
propunere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.