Mol România a investit 3 milioane de euro în trei benzinării

Autor: Ioana Matei Postat la 17 septembrie 2013 281 afişări

Reţeaua de retail a MOL România a ajuns la 141 de benzinării, după ce compania a deschis trei staţii noi, la Floreşti (Cluj), Iaşi şi Călineşti (Argeş), consolidându-şi astfel lanţul de distribuţie.

Mol România a investit 3 milioane de euro în trei benzinării

“Am investit în total aproape 3 milioane de euro în cele trei noi benzinării, care vor deservi clienţi din trei regiuni distincte ale României. Ne consolidăm prezenţa pe segmentul retail în ţară, în linie cu strategia de creştere pe care ne-am propus-o pe termen mediu şi lung. De asemenea, continuăm să extindem oferta de produse de calitate către clienţii şi partenerii noştri”, a declarat Kinga Daradics, CEO şi Country Chairman MOL România.

Benzinăria de la Floreşti, Cluj este cea de-a 11-a pe care MOL România o deţine în judeţul Cluj şi este plasată pe drumul european E60, astfel încât să deservească traficul dinspre Cluj-Napoca către Oradea şi Autostrada Transilvania. Noua benzinărie de la Iaşi îi are clienşu pe locuitorii zonei şi pe cei aflaţi în tranzit către Vaslui sau pe noua şosea de centură a oraşului.

La Călineşti a fost deschisă cea de-a patra benzinărie MOL în judeţul Argeş, pe DN7, rută utilizată pentru tranzitul între Bucureşti şi Piteşti. Aceasta este prima staţie inaugurată sub noua platformă de operare, care presupune că partenerul are în proprietate benzinăria, carburanţii şi mărfurile din magazin, în timp ce MOL România asigură marca (brandul), aprovizionarea permanentă cu carburanţi de înaltă calitate şi controlul operaţiunilor. Compania face parte din grupul ungar MOL, care desfăşoară operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mol romania,
romania,
benzinarii
/actualitate/mol-romania-a-investit-3-milioane-de-euro-in-trei-benzinarii-11346860
11346860
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.