Moştenitorii unor antreprenori care proiectau filme cu Charlie Chaplin în anii ’30 în cinematografele româneşti vor despăgubiri de 2 miliarde de euro de la statul român
Jak Sukyas şi Edward Sukyas, doi fraţi născuţi în România, cer despăgubiri de la statul român după ce o afacere de familie înfiinţată la mijlocul anilor ’30 sub numele de Cinegrafia Română (CIRO Films) a fost expropriată în timpul regimului comunist. Cei doi, care în prezent au cetăţenie americană, respectiv canadiană, au chemat în judecată statul român şi RADEF România Film (Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm“). Ministerul Finanţelor – care reprezintă statul român în acest proces – a făcut o solicitare de servicii pentru avocaţi care să îi reprezinte în acest caz.
CIRO a fost înfiinţată la mijlocul anilor ’20 în Bucureşti şi, susţin reclamanţii, era o companie lider în industria producţiei şi postproducţiei de pelicule cinematografice pentru zona balcanică. Ei solicită acum despăgubiri şi înapoierea moştenirii. În 1948, regimul comunist ar fi expropriat CIRO, companie care în acel moment era deţinută de către fraţii Melik Soukias şi Vahram Sukyas, respectiv unchiul şi tatăl reclamanţilor. Ulterior, compania ar fi fost condusă de companii de stat, iar ultima succesoare este RADEF România Film, o regie autonomă aflată în subordinea Ministerului Culturii, susţin reclamanţii în cererea de chemare în judecată.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro