Muzeul Ţăranului Român împlineşte, joi, 25 de ani de la (re)fondarea sa
Muzeul Ţăranului Român împlineşte, joi, 25 de ani de la (re)fondarea sa, toţi cei care vor vizita instituţia muzeală în această zi aniversară urmând să aibă accesul gratuit.
În 1990, Andrei Pleşu, ministrul Culturii de la acea vreme, l-a numit la conducerea Muzeului de la Şosea - aşa cum era numit Muzeul Ţăranului Român - pe pictorul Horia Bernea, cel care timp de 10 ani, împreună cu echipa sa, a reaşezat colecţia înstrăinată în anii comunismului şi a făcut "să renască un muzeu centenar".
În anul 1996, a venit şi marea recunoaştere internaţională: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Până în prezent, Muzeul Ţăranului Român este singurul din România care deţine această distincţie în patrimoniul său, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Prin expoziţiile temporare şi colecţiile sale vechi, dar şi recente, prin târgurile sale deja tradiţionale şi promovarea "produselor ţăranului român", prin activităţile sale cu copiii, prin diversitatea acţiunilor sale culturale (lansări de carte şi dezbateri, concerte şi filme, colocvii şi seri culturale etc.), Muzeul Naţional al Ţăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
În ziua aniversară, între orele 10.00 şi 18.00, intrarea la muzeu este liberă.
De asemenea, publicul care va vizita muzeul de joi până sâmbătă va beneficia de ghidaje gratuite la orele 11.00 şi 15.00.
Muzeul se va sărbători pe tot parcursul anului cu expoziţii, concerte, târguri cu meşteri şi ateliere de creativitate pentru copii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro