Negriţoiu: Există bani pentru plata despăgubirilor la ASTRA
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a declarat, marţi, că sunt bani pentru plata despăgubirilor la ASTRA şi că nu este o situaţie mai rea acum la ASTRA, existând reclamaţii şi înainte pentru plata despăgubirilor.
"Sigur că există bani, sunt numai chestiuni de procedură de verificare a daunelor, de aprobare a nivelului de compensare şi de plată efectivă. Noi deja am început să preluăm dosarele de la ASTRA. Noi avem comandamente în fiecare zi cu situaţia, monitorizăm cererile şi situaţiile de la service, de la asiguraţi, cât şi de la ASTRA. Am început să angajăm evaluatori şi ne organizăm reţeaua în toată ţara. Nu vom putea, însă să facem plata efectivă până când nu se declară falimentul societăţii, dar administrăm dosarele, le culegem, le aprobăm şi când avem posibilitatea să le plătim, le şi plătim. Nu avem probleme de resurse", a spus Negriţoiu, întrebat dacă există bani pentru plata despăgubirilor la ASTRA.
El a spus că nu este o situaţie mai rea acum decât era înainte la ASTRA.
"Aveam reclamaţii şi înainte la ASTRA, aveam întârzieri la plata despăgubirilor, noi încercăm să le accelerăm să intrăm în ritm şi să le plătim cât mai repede. Bani sunt suficienţi. Oamenii sau serviceuri-le nu trebuie să îşi facă griji cu privire la asta pentru că bani sunt suficienţi", a menţionat Negriţoiu.
Preşedintele ASF a adăugat că nu vede niciun motiv pentru unii asiguratori să crească preţul la poliţele RCA.
"Impactul acestei situaţii a ASTRA nu este de natură să crească costurile pentru că noi banii îi avem. Vom avea grijă ca să nu se speculeze această situaţie din motive subiective", a explicat Negriţoiu.
Întrebat în legătură cu personalul pentru evaluarea despăgubirilor, Negriţoiu a arătat că ar fi nevoie de 50 de oameni. "Am aprobat un corp de experţi în Bucureşti şi în ţară, dar Fondul de garantare va face şi contracte comerciale cu societăţi de stabilire a daunelor şi externalizăm această activitate astfel încât să putem să acoperim toate cererile", a mai spus Negriţoiu.
Preşedintele ASF a fost prezent,marţi, la Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor pentru a susţine proiectul de lege privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut în 26 august, intrarea în faliment a Astra Asigurări, aflată în administrare specială, după ce compania nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital, despăgubirile urmând să fie acordate de Fondul de Garantare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro