Nici economia SUA nu stă pe roze. Ce spune şeful Rezervei Federale
Şeful Rezervei Federale, Ben Bernanke, a dezamăgit pieţele pentru că a evitat să promită un nou program de stimulare monetară, deşi datele economice ale SUA nu se îmbunătăţesc.
Previziunea de creştere economică pentru al doilea trimestru a fost redusă de Fed de la 2,5% la 2%, ceea ce ar însemna că SUA ar avea patru din cinci trimestre cu o creştere de 2% sau mai mică, insuficient pentru a reduce şomajul, aşteptată să rămână în jur de de 8-8,2% în acest an.
Bernanke a sugerat însă că Fed dispune de suficiente mijloace de acţiune, adică poate pune la lucru din nou tiparniţa de bani dacă şomajul nu se reduce substanţial - aşa cum, de altfel, se şi aşteaptă analiştii să se confirme atunci când va fi publicat următorul raport privind ocuparea forţei de muncă în SUA.
Fed va continua însă cu încă 267 mld. dolari programul său de cumpărare de obligaţiuni cu scadenţe mai mari în schimbul vânzării de titluri cu scadenţe mai mici (Operation Twist), cu scopul de a stimula creditarea şi de a împinge dobânzile în jos.
Referindu-se la economia europeană, preşedintele Rezervei Federale a precizat că speră ca liderii zonei euro "să ia măsuri suplimentare de care au nevoie pentru stabilizarea situaţiei", adăugând însă că " în caz că lucrurile se înrăutăţesc, suntem pregătiţi să protejăm economia americană şi sistemul financiar american".
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro