Noi manageri la Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi Bucureşti şi Metrorex, până pe 30 octombrie
Ministerul Transporturilor caută manageri pentru companiile Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi Bucureşti şi Metrorex, finalizarea selecţiei fiind prevăzută pentru data de 30 octombrie.
Recrutarea vizează manageri pentru poziţiile vacante în conducerea celor cinci companii, ocupate în prezent de directori sau de membri executivi provizorii în Consiliile de Administraţie.
"În conformitate cu înţelegerile încheiate cu instituţiile financiare internaţionale CE, FMI şi Banca Mondială, termenul stabilit pentru finalizarea procedurilor de selecţie este data de 30 octombrie 2014", a comunicat Ministerul Transporturilor, la solicitarea MEDIAFAX.
Procesul de recrutare este derulat în baza unui contract încheiat la jumătatea anului 2012 între Ministerul Transporturilor şi asocierea Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants, D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group.
Premierul Victor Ponta a înfiinţat în vară o comisie care să monitorizeze şi aplice prevederile legale privind guvernanţa corporativă în companiile de stat, membrii comisiei urmând să analizeze indicatorii financiari ai societăţilor care au deja management privat, inclusiv cauzele rezultatelor negative. Comisia este condusă de şeful Guvernului, iar vicepreşedinte este ministrul Transporturilor.
Pe perioada mandatului lui Dan Şova la conducerea Transporturilor au fost operate mai multe schimbări de manageri în cadrul companiilor subordonate instituţiei. Ioan Rus, care i-a urmat lui Şova la conducerea ministerului, a declarat la finele lunii iulie că are drept obiectiv principal aducerea pe profit operaţional a companiilor din subordine până la finele anului viitor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro