O boală necunoscută, care provoacă numeroase decese în Africa, monitorizată cu atenţie de români
O boală necunoscută, care provoacă numeroase decese în Africa, este monitorizată cu atenţie de specialiştii din întreaga lume. Este vorba despre Boala X care a provocat deja zeci de decese. Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Damian Popovici trage un semnal de alarmă.
Specialistul român a analizat ultimul raport al OMS privitor la Boala X, o infecţie respiratorie care poate provoca decesul pacientului.
„Noul raport al OMS publicat în 9 decembrie 2024 menţionează 406 cazuri de Boală X şi 31 de decese. Primul caz a fost identificat pe 24 octombrie. Numărul de cazuri noi raportate pe săptămână a atins aparent vârful la începutul lunii noiembrie. Până acum, toate cazurile au avut loc în provincia Kwango din RDC. Cele mai frecvente simptome includ febră şi tuse. Cele 406 cazuri şi 31 de decese indică o rată de mortalitate de 7,6%. Spre comparaţie rata de mortalitate Covid-19 a fost estimată la aproximativ 1%, în timp ce rata de mortalitate a focarului de SARS din 2002-2004 a fost de aproximativ 10%. Gripa sezonieră are o rată de mortalitate sub cea a COVID 19”, a scris Emilian Damian Popovici pe Facebook.
Raportul OMS confirmă informaţiile potrivit cărora boala afectează în special persoanele mai tinere. Peste 64% din toate cazurile au fost raportate la persoane sub 14 ani, iar aproximativ 53% din toate cazurile au apărut la copii sub cinci ani. Cele mai multe decese au fost în cazul copiilor.
Boala are numeroase necunoscute.
„Majoritatea deceselor s-au înregistrat la copii; jumătate din totalul deceselor au avut loc la copii sub vârsta de cinci ani. Gravitatea acestei boli este dificil de evaluat în acest moment. Raportul OMS notează că majoritatea pacienţilor prezentau şi semne de malnutriţie extremă. În plus, malaria este frecventă în această regiune. Aceşti factori şi alţi factori ar putea exacerba severitatea acestei boli, ducând la manifestări clinice mai severe şi o rată crescută a mortalităţii. Agentul cauzal al bolii X rămâne necunoscut pentru moment. Manifestările clinice sunt în concordanţă cu cele generate de un virus cu transmitere respiratorie . Raportul OMS mai menţionează că unele cazuri par să fi avut loc în cadrul familial. Răspândirea printre membrii apropiaţi ai familiei este, de asemenea caracteristică pentru un virus transmis pe cale respiratorie. Dar alte posibilităţi de transmitere sau chiar o etiologie netransmisibilă, nu pot fi excluse în acest moment”, a mai transmis Emilian Damian Popovici.
Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie mai arată că riscul estimat de OMS pentru regiunea Kwango în care au apărut cazurile este înalt, pentru Republica Democrată Congo este moderat. De asemenea, pentru regiunea din Africa în care se află Republica Democrată Congo şi pentru tot continentul african riscul este scăzut, cum este de altfel şi pentru restul lumii, a precizat Emilian Damian Popovici.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro