O nouă teorie a lui Stephen Hawking explică misterul găurilor negre
Faimosul fizician, Stephen Hawking, a prezentat o nouă teorie în legătură cu găurile negre în cadrul conferinţei susţinute la KTH Royal Institute of Technology, în Stockolm, scrie Washington Post.
Hawking a adus în discuţie "paradoxul informaţiei", care se referă la faptul că informaţia despre crearea găurii negre nu se află în interiorul acesteia, ci în graniţa care o delimitează (event horizon). Potrivit lui Hawking, particulele care intră în gaura neagră lasă urme ale treceri pe graniţă (event horizon). Iar atunci când particulele ies (fenomen numit radiaţia Hawking) deţin o parte din acea informaţie cu care au intrat, însă într-o formă haotică, inutilizabilă.
Fizicianul a comparat fenomenul cu arderea unei eciclopedii. "Prin arderea cărţii, practic, nu ai pierde informaţia, dacă ai păstra cenuşa, însă ţi-ar fi foarte greu să găseşti capitala statului Minnesota", a spus Stephen Hawking.
În prezent, oamenii de ştiinţă credeau susţin că gravitaţia din jurul unei găuri neagre este atât de puternică încât nimic, nici macar lumina nu poate scăpa din în interiorul ei, dar lucrurile s-ar schimba, dacă teroria lui Stephen Hawking se dovedeşte a fi valabilă.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
/actualitate/o-noua-teorie-a-lui-stephen-hawking-explica-misterul-gaurilor-negre-14688704
14688704
comments powered by Disqus