O piesă compusă de Mozart, necunoscută până acum, descoperită într-o bibliotecă germană

Autor: Cosmin Pirv Postat la 20 septembrie 2024 23 afişări

O piesă necunoscută până acum, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe când acesta se afla probabil la începutul adolescenţei, a fost descoperită la o bibliotecă din Germania, scrie The Guardian.

O piesă compusă de Mozart, necunoscută până acum, descoperită într-o bibliotecă germană

Piesa datează din a doua parte a anilor 1760 şi are o durată de aproximativ 12 minute, a anunţat joi biblioteca municipală din Leipzig.

Născut în 1756, Mozart a fost un copil-minune şi a început să compună la o vârstă foarte fragedă, sub îndrumarea tatălui său.

Cercetătorii au descoperit lucrarea în colecţia muzicală a bibliotecii oraşului în timp ce lucrau cea mai recentă ediţie a catalogului Köchel, dedicat lucrărilor lui Mozart.

Manuscrisul nou descoperit nu a fost scris de Mozart însuşi, ci se crede că este o copie făcută în jurul anului 1780, au declarat cercetătorii.

Piesa a fost interpretată joi de un trio de coarde la prezentarea noului catalog Köchel în oraşul austriac Salzburg. Ea va avea premiera germană sâmbătă, la Opera din Leipzig.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
piesă,
mozart,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.