O veste bună: România a înregistrat cea mai mare rată de creştere a turismului din Uniunea Europeană în sezonu de iarnă 2018-2019

Autor: Teona Tomoiaga Postat la 30 decembrie 2019 109 afişări

O veste bună: România a înregistrat cea mai mare rată de creştere a turismului din Uniunea Europeană în sezonu de iarnă 2018-2019

În sezonul rece 2018-2019, turismul a crescut în 25 din 27 state membre ale Uniunii Europene, însă cel mai mare avans îl are ţara noastră, cu 8,6% mai mult faţă de perioada 2017-2019, potrivit datelor Oficiului European pentru Statistică (Eurostat) publicate luni.

După România, turismul a crescut, în perioada menţionată, în Croaţia (7,4%) şi Polonia (7,3%).

Dintre statele membre ale UE, doar două ţări au raportat scăderi în ceea ce priveşte turismul în perioada iernii: Grecia (-8,3%) şi Malta (-3,5%).

Totodată, la nivelul Uniunii Europene, în perioada sezonului rece 2018-2019 au fost înregistrate 18,9 milioane de nopţi petrecute în hoteluri şi alte unităţi de cazare, cu 2,6% mai mult faţă de sezonul de iarnă 2017-2018.

Cele mai populare destinaţii din UE pentru turiştii din întreaga lume care au călători în afara ţării de rezidenţă, în perioada sezonului de iarnă 2018-2019, au fost Spania (care a reprezentat 20% din toate nopţile petrecute de nerezidenţi din Uniunea Europeană în hoteluri şi alte unităţi de cazare), Italia şi Regatul Unit (fiecare cu 12%), Austria (10%), Germania şi Franţa (fiecare cu 9%).

În sezonul rece, turismul din aceste şase state a reprezentat aproape trei sferturi (72%) din toate nopţile petrecute de nerezidenţi în hotelurile din UE.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turism,
iarna,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.