Oamenii care şi-au dat demisia din cauza lui Donald Trump. Ce a făcut preşedintele SUA pentru a provoca o asemenea reacţie

Autor: Ioana Matei Postat la 06 iunie 2017 289 afişări

La scurt timp după ce Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale, CEO-ul IBM Ginny Rometty i-a trimis o scrisoare deschisă în care l-a felicitat pentru victoria sa şi i-a oferit posibilitatea de a colabora cu el pentru a-l ajunge la atingerea obiectivelor sale economice

Oamenii care şi-au dat demisia din cauza lui Donald Trump. Ce a făcut preşedintele SUA pentru a provoca o asemenea reacţie
 La câteva minute după ce a citit scrisoarea respectivă. Elizabeth Wood, un angajat al IBM, a decis să demisioneze. ”Simţeam că acesta este un semn legat de ceea ce avea să urmeze. Normalizarea unei persoane care a demonstrat atât de mult dispreţ faţă de oameni este iraţională. Cred că e iresponsabil”, spune Wood.
 
Acum, tânăra de 31 de ani care locuieşte în New York este freelancer şi scrie pentru diverse site-uri, printre care şi Contently, unde speră să scrie mai mult despre modul în care tehnologia se intersectează cu cu tehnologia şi progresul social. Ea a călătorit şi la Washington, unde a protestat la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Trump.
 
Deciziile legate de schimbarea locului de muncă nu sunt neobişnuite la începutul unui nou mandat prezidenţial, sesizează jurnaliştii Fortune; dar aceasta este cauzată mai ales de personalul din administraţia prezidenţială care fac loc noilor angajaţi.
 
De această dată, tranziţia lui Trump a adus schimbări în carieră pentru cetăţeni, câţiva dintre ei au folosit alegerea lui drept motivaţie pentru a demisiona şi a găsi alte locuri de muncă, renunţând la securitatea economică în favoarea valorilor sociale şi politice.
 
”Pentru mine, principiile nu sunt negociabile”, a spus şi Dex Torricke-Barton, care s-a opus campaniei lui Trump şi şi-a părăsit postul de şef de comunicare pentru compania SpaceX la scurt timp după alegeri cu scopul de a se concentra pe promovarea schimbării sociale. 
 
El a anunţat că va călători între diferite comunităţi din Statele Unite şi din jurul lumii pentru ca învăţa despre diviziunile sociale şi, în cele din urmă, pentru a scrie o carte.  ”Am avut în jur de 1.000 de oameni pe care i-am urmărit şi care mi-au trimis e-mailuri spunând - Mi-ar plăcea să te găzduiesc în casa mea sau în grupul de la biserică şi vrem să vorbim cu tine despre motivele pentru care suntem îngrijoraţi în ceea ce priveşte viitorul şi de ce l-am votat pe Donald Trump”, a spus el. 
 
George Polisner este un alt exemplu: el a decis să renunţe la locul de muncă pe care îl avea la Oracle după ce CEO-ul companiei, Safra Catz, a decis să se alăture echipei de tranziţie a lui Trump. În vârstă de 56 de ani, Polisner şi-a canalizat energie spre crearea civ.works, o platformă de networking dedicată conectării oamenilor din spectrul politici şi ghidarea lor spre schimbări tangibile. 
 
Alte persoane au început să se gândească mai serios la începerea unei cariere politice: Molly Sheehan, cercetător în domeniul bioingineriei, vrea să dobândească o poziţie în Congres. ”Este în mod cert un risc. Nu este cel mai confortabil lucru pe care aş putea să îl fac acum. Mi-am plănuit cariera de profesor de când eram copil, dar acum îmi redefinesc ideile legate de locul în care aş putea avea cel mai mare impact.”
 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.