Oficiali americani denunţă o creştere importantă a numărului agenţilor secreţi chinezi în SUA
Numărul agenţilor secreţi trimişi de Guvernul chinez în Statele Unite a crescut puternic în ultimele luni, denunţă oficiali americani, care estimează că este vorba despre un număr de două cifre, relatează CNN.
Este vorba despre agenţi de la Ministerul Public al Securităţii - serviciul chinez de spionaj -, au declarat miercuri oficiali americani, apreciind că această creştere sugerează că China arată că nu îşi face prea mari griji faţă de legislaţia americană.
De asemenea, nu ar fi surprinzător să existe agenţi din cadrul unor agenţii chineze din domeniul aplicării legii pe teritoriul american, fără ca Statele Unite să ştie despre ei, au mai afirmat oficialii citaţi.
Aceşti agenţi secreţi chinezi pătrund pe teritoriul american cu vize turistice sau de afaceri şi nu-şi raportează prezenţa autorităţilor americane, aşa cum prevede legislaţia. Însă plasarea pe teritoriul american a unor oficiali din cadrul unor agenţii chineze din domeniul aplicării legii fără notificarea autorităţilor americane constituie o infracţiune gravă, au subliniat aceleaşi surse.
Diplomaţi americani au avertizat în weekend China că este necesar să înceteze să mai folosească agenţi guvernamentali sub acoperire pe teritoriul american pentru a exercita presiuni asupra unor cetăţeni chinezi să se întoarcă în ţară cu scopul de a fi judecaţi, în special pentru corupţie. Oficiali americani au confirmat pentru CNN că agenţi chinezi au reuşit să determine cetăţeni chinezi, folosind metode coercitive, să se întoarcă în ţară.
Beijingul a replicat luni că nu încalcă acordul de cooperare cu Washingtonul şi că Guvernul chinez luptă pur şi simplu împotriva corupţiei în cadrul unui program - "Vânătoare de Vulpi 2015".
"Operaţiunea Chinei este legitimă şi a fost aprobată prin acorduri bilaterale semnate anterior, anul acesta", a replicat Beijingul prin intermediul agenţiei de presă de stat China Nouă. "Programul Vânătoare de Vulpi 2015, care vizează oficiali guvernamentali şi din întreprinderi de stat, reprezintă un efort important al Chinei în lupta împotriva corupţiei", subliniază agenţia chineză de presă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro