Această bunăstare este şi generatorul unei nevoi crescute pentru depozitare, gestionare, îndosariere, stivuire, scanare, plicuire etc. De fapt, prin revoluţia digitală din ultimii ani, omenirea a creat o lume foarte complexă şi ambiguă, în care volatilitatea şi incertitudinea ne înconjoară. Pentru a face faţă acestei lumi noi, oamenii au nevoie de o capacitate incredibilă de a gândi şi a lua decizii într-un mediu abstract. Capacitatea de abstractizare nu se învaţă de azi pe mâine, ci este rezultatul unui lung şir de exerciţii: multe, mărunte şi dese, care se desfăşoară pe o perioadă lungă. Dilema este cum să îţi aloci timp pentru a-ţi dezvolta această capacitate. În prezent, o mare parte din activitatea unui angajat constă în sarcini menite doar să ajute companiile să gestioneze complexitatea pe care au creat-o şi de care beneficiază. Astfel, studii internaţionale arată că aproape 60% din volumul de muncă dintr-o companie este generat de sarcini care nu aduc valoare efectivă, ci există strict pentru a menţine întreprinderea în stare de funcţionare. Activităţi ca emiterea de facturi, contabilitatea de gestiune, colectarea de creanţe au nevoie de mult timp, spaţiu şi oameni.

Potrivit unui studiu al Horváth & Partners, până la 30% dintre locurile de muncă existente vor fi înlocuite de soluţii de automatizare până în 2030. Funcţiile unde există cea mai ridicată probabilitate de automatizare sunt în activităţi ce ţin de contabilitate, logistică, depozitare, marketing, casierie, secretariat, relaţii cu publicul, dactilografiere. Există o serie întreagă de soluţii de automatizare aplicabile pentru aceste funcţii, iar printre cele intrate mai recent în vocabularul comun este şi RPA, Robotic Process Automation.

RPA-ul este un instrument, să-i zicem un limbaj de codare, cu ajutorul căruia se construiesc nişte miniprograme informatice, ce replică fidel operaţiunile pe care le face un om, pe calculator. Astfel, miniprogramul are aceleaşi rezultate şi poate face aceleaşi lucruri ca omul. De fapt, poate avea rezultate chiar mai bune, având în vedere eroarea umană prezentă în orice proces. Desigur, acest tip de automatizare este aplicabil doar proceselor de rutină, care se desfăşoară în baza unor reguli clare şi în derularea cărora nu este nevoie de raţiune, cu alte cuvinte, în procese robotice. Aceste miniprograme sunt aşa-zişii roboţi, din perspectiva RPA.

Iar economia de timp este uşor de calculat. Un exemplu simplu: să zicem că un contabil trebuie să emită manual 200 de facturi, o dată la 10 zile, în cursul unui an. Toate datele de facturare, pe care contabilul trebuie să le treacă în factură, există într-un sistem informatic care nu permite emiterea automată. În scenariul nostru, optimist, întocmirea unei singure facturi durează aproximativ 3 minute. Contabilul face aceleaşi mişcări pe laptop şi intră în aceleaşi ecrane din sistemul informatic. Practic, este un proces robotic. Astfel, doar activitatea de emitere a acelor facturi îi va lua contabilului aproximativ 50 de zile anual. Deci acesta va petrece peste 2 luni într-un an pentru a emite facturi.

Un robot RPA ar putea face această treabă în locul contabilului, lăsându-i cele 2 luni pentru a pregăti, de exemplu, rapoarte interesante pentru managementul companiei despre, să zicem, profitabilitatea activităţii operaţionale. În baza acestora, managementul ar putea lua decizii care ar face ca acea companie să fie mai competitivă în piaţă, ceea ce ar genera un profit mai mare. Aşadar, contabilul din exemplul nostru ar avea timp să se ocupe de îmbunătăţirea rapoartelor de management, a procedurilor interne, de gestiunea riscurilor sau de alte sarcini care îi necesită gândirea abstractă şi creativă. Din acest unghi, eu văd RPA-ul ca pe o prelungire a angajaţilor, care îşi alocă timp pentru a se instrui în utilizarea roboţilor.

Mai mult, toate platformele RPA, cum este şi cea dezvoltată de UiPath, au ca ţintă democratizarea posibilităţii de codare a roboţilor. Acest lucru înseamnă că dacă un contabil ar avea un minimum de aptitudini tehnice şi ar aloca timp pentru a învăţa cum să codeze roboţii RPA, ar putea să îşi facă singur robotul care să îi emită facturile.

E lesne de imaginat un viitor în care sarcinile de rutină nu mai sunt făcute de oameni, ci de roboţi. Un astfel de viitor arată, din perspectiva mea, foarte interesant. În scenariul în care educaţia s-ar adapta suficient de repede, am putea ajunge, peste o generaţie, să avem de-a face cu oameni care nu au lucrat niciodată rutinat, pe un proces robotic. Oameni care au avut timp să gândească abstract şi critic, ceea ce ar putea conduce, de ce nu, la o explozie globală de creativitate. Desigur, sunt mulţi paşi de făcut până la acel punct, dar scenariul este unul posibil, poate chiar probabil. Automatizarea va promova noi modele de afaceri şi le va securiza pe cele existente, de exemplu, în industria serviciilor financiare. Reversul medaliei constă în schimbarea pe termen lung pe care o va aduce modului de lucru: multe dintre slujbele de astăzi nu vor mai exista în viitor. Noile locuri de muncă vor necesita abilităţi diferite şi nu vor compensa pierderea celor mai vechi. În consecinţă, o parte a provocării transformatoare pe care o reprezintă automatizarea include responsabilitatea corporativă.

Soluţiile sunt, deocamdată, puţine, pentru că această democratizare a automatizării a devenit o problemă socială reală relativ recent. Evident, oamenii ameninţaţi cu pierderea locului de muncă vor trebui să se recalifice în funcţii care nu pot fi automatizate. Important este ca măsurile necesare să fie luate eficient de către guverne şi companii, pentru a evita evenimente nefaste. Pentru a beneficia pe termen lung de potenţialul său creator, omenirea trebuie să îmbrăţişeze, precaut dar călduros, automatizarea. Şi, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori pe parcursul istoriei, să găsească răspunsuri pentru problemele pe termen scurt care vor apărea.