Pedro Almodovar a anunţat numele actorilor care vor juca în "Silencio", următorul său film
Cineastul spaniol Pedro Almodovar a anunţat, joi, numele actorilor care vor juca în următorul său lungmetraj, "Silencio", ale cărui filmări vor debuta în luna mai.
"Silencio" va fi o dramă intensă, cu o distribuţie marcată de numeroase roluri feminine. Emma Suarez, în vârstă de 50 de ani, şi Adriaga Ugarte, în vârstă de 30 de ani, o vor interpreta amândouă pe eroina acestei drame, Julieta, în două perioade diferite din viaţa acesteia - în anii '80 şi în prezent, informează cineuropa.org.
Filmul, al 20-lea lungmetraj regizat de Pedro Almodovar, va fi produs de El Deseo, casa de producţie a fratelui cineastului, Agustin Almodovar. Filmările vor fi realizate în decorul meridional din Huelva, dar şi în nordul Spaniei, în Galiţia, în oraşul Rias Altas, apoi în Munţii Pirinei şi pe platouri din Madrid. Deşi decorurile vor avea un loc mai mult simbolic în comparaţie cu cele din majoritatea filmelor lui Pedro Almodovar, în Silencio vor fi regăsite temele predilecte ale cineastului spaniol - absenţa, pasiunea, durerea, nebunia, dar şi tăcerea, evocată deja în titlul filmului.
Emma Suarez şi Adriana Ugarte nu vor fi singurele actriţe care vor dobândi astfel statutul de "chicas Almodovar" ("fete Almodovar"). Inma Cuesta (în rolul prietenei fidele şi infidele), Nathalie Poza, Pilar Castro, Michelle Jenner şi Blanca Parés vor debuta la rândul lor într-un film al exuberantului regizor spaniol, alături de actorii Joaquin Notario şi Daniel Grao.
Actriţa Rossy de Palma, o prezenţă inconturnabilă în filmele lui Almodovar, va fi şi ea prezentă în "Silencio", în rolul unei servitoare ursuze. Rossy de Palma, probabil cea mai emblematică dintre "chicas", a fost prezentă de multe ori în faţa camerei de filmat operată de Pedro Almodovar, remarcându-se în special în filme precum "Legea dorinţei/ La Ley del Deseo" (1987), "Femei în pragul unei crize de nervi/ Mujeres al borde de un attaque de nervios" (1988), "Leagă-mă strâns/ ¡Átame!" (1990), "Kika" (1993), "Tocuri înalte/ Tacones lejanos" (1991), "Taina inimii mele/ La flor de mi secreto" (1995) şi "Îmbrăţişări frânte/ Los abrazos rotos" (2009).
Dario Grandinetti (care a putut fi văzut şi în "Vorbeşte cu ea/ Hable con ella") va interpreta în "Silencio" rolul unui amant matur, iar Susi Sanchez (interpreta unui rol secundar în "Pielea în care trăiesc/ La piel que habito") va interpreta rolul mamei, respectiv al bunicii, absente.
Pedro Almodovar este cunoscut pentru comediile şi dramele sale care au ca temă centrală viaţa şi relaţiile de familie şi a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1999, cu "Totul despre mama mea/ Todo Sobre Mi Madre", dar şi Oscarul pentru cel mai bun scenariu, în 2002, cu "Vorbeşte cu ea/ Hable con ella".
Cu peste 20 de lungmetraje la activ, Pedro Almodovar a construit cea mai admirată filmografie din cinematografia spaniolă după Luis Buñuel şi a lansat o întreagă generaţie de actori iberici - Antonio Banderas, Carmen Maura, Victoria Abril şi Penelope Cruz.
Printre celelalte pelicule notabile ale sale se numără filme precum "Tocuri înalte" (1991), "Sânge fierbinte" (1997), "Proasta creştere" (2004), "Îmbrăţişări frânte" (2009), "Pielea în care trăiesc" (2011). Cel mai recent film regizat de Pedro Almodovar se intitulează "Amanţii pasageri" şi a fost lansat în 2013.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro