Percheziţii DNA la Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud, într-un dosar privind defrişări de păduri

Autor: Mona Hera Postat la 14 mai 2015 77 afişări

Procurorii DNA fac percheziţii, joi dimineaţă, la 13 adrese din Bistriţa-Năsăud, între care sediul Direcţiei Silvice din judeţ, într-un dosar privind defrişări ilegale de păduri, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Într-un comunicat transmis joi dimineaţă, Direcţia Naţionale Anticorupţie (DNA) anunţă că procurorii fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2009-2014.

În acest dosar, au loc percheziţii la 13 adrese din judeţul Bistriţa-Năsăud, din care una este sediul unei instituţii publice, restul fiind sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că instituţia publică la care au loc percheziţii este Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud.

Aceleaşi surse au precizat că dosarul vizează defrişări ilegale de păduri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DNA,
PERCHEZIŢII,
/actualitate/perchezitii-dna-la-directia-silvica-bistrita-nasaud-intr-un-dosar-privind-defrisari-de-paduri-14261952
14261952
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.