Percheziţii în Argeş, la un director din CEZ acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu
Poliţiştii din judeţul Argeş fac luni nouă percheziţii, într-un dosar în care ar fi fost produs bugetului de stat un prejudiciu de două milioane de euro, printre persoanele vizate fiind şi un director din CEZ, acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu.
Potrivit unor surse judiciare, printre imobilele percheziţionate de anchetatori este şi locuinţa şefului centrului operaţional care se ocupă cu extinderea reţelelor CEZ în judeţul Argeş, Ştefan Frântu, cercetat pentru conflict de interese şi abuz în serviciu.
Ştefan Frântu este suspectat că a sprijinit o societate comercială care îi aparţine să obţină contracte pentru lucrări de instalaţii electrice în judeţului Argeş. Firma controlată de directorul din cadrul CEZ nu ar fi plătit impozitul pe profit.
Anchetatorii au făcut percheziţii şi la sediul firmei controlate de Frântu.
Alături de Frântu, în dosar este suspectată o altă persoană, au precizat sursele citate.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA, care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe, respectiv Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de opt companii - CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro