Peste 110 tone de carne confiscate în urma unor controale în Bucureşti şi Ilfov
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor au constatat 80 de infracţiuni şi au confiscat peste 110 tone de carne în urma unor controale, care au avut loc miercuri şi joi în complexele comerciale din Bucureşti şi Ilfov, informează Poliţia Română.
"În perioada 25-26 septembrie a.c., Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), prin Direcţia de Investigare a Fraudelor, Direcţia Poliţiei Transporturi şi Direcţia Rutieră, a acţionat la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul comerţului cu carne şi produse din carne congelate", se arată într-un comunicat emis, vineri, de Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au avut în vedere, în special, identificarea comercianţilor care nu trec în contabilitate importurile de marfă şi care, astfel, nu-şi plătesc taxele către stat.
În cele două zile, au fost verificate 889 de societăţi comerciale, fiind constatate 80 de infracţiuni, dintre care 60 de evaziune fiscală
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro