Peste 200 de restaurante McDonald's sunt inspectate în Rusia. Nouă au fost închise temporar
Autorităţile pentru siguranţa consumatorilor din Rusia inspectează peste 200 de restaurante McDonald’s din întreaga ţară, iar nouă dintre acestea au fost închise temporar, în urma unor decizii judecătoreşti, a anunţat luni compania americană, care va face contestaţie, relatează Bloomberg.
McDonald’s a început operaţiunile în Rusia în 1990, fiind considerată drept un simbol al perspectivelor de dezvoltare ale Rusiei, contribuind la deschiderea ţării către companiile străine.
Autorităţile ruse susţin că restaurantele McDonald's nu respectă normele sanitare, dar momentul şi amploarea inspecţiilor sunt văzute ca o reacţie la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei.
Primul restaurant deschis de McDonald’s în Rusia, în piaţa Puşkin din Moscova, în faţa căruia s-au format cozi lungi la inaugurare, este în prezent închis, în urma unui ordin judecătoresc.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni împotriva unor oficiali şi companii ruseşti, după ce preşedintele Vladimir Putin a anexat Crimeea în primăvara acestui an, escaladând cel mai grav conflict dintre cele două părţi de la încheierea Războiului Rece.
Ca răspuns la sancţiunile occidentale, Putin a interzis importuri de alimente din ţările occidentale în valoare de 9,5 miliarde de dolari.
McDonald’s are peste 35.600 de restaurante la nivel mondial, iar la sfârşitul lunii august în Rusia existau 440 de astfel de unităţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro