Plan de restructurare la Sibex
Conducerea Sibiu Stock Exchange - Sibex - are în vedere externalizarea departamentelor ale căror costuri nu sunt adaptate situaţiei financiare actuale, negocieri cu furnizorii de servicii pentru găsirea raportului ideal calitate-preţ, comasarea şi redistribuirea din sarcinile angajaţilor dar şi reducerea bugetului de salarii, acestea fiind o serie de măsuri prevăzute într-un plan de restructurare şi repoziţionare a companiei.
Conducerea Sibex va prezenta în Adunarea Generală a Acţionarilor din 12-13 aprilie planul de restructurare şi repozitionare demarat la începutul acestui an. O parte din măsurile cuprinse în acest plan au fost deja întreprinse în primul trimestru, majoritatea urmând să fie continuate sau extinse.
Principalele provocări sunt creşterea valorii acţiunii Sibex şi a lichidităţii acesteia, elemente strâns legate de volumele de tranzacţionare, cifra de afaceri realizată, eficientizarea operaţională şi stabilitatea financiară a companiei.
Piaţa derivatelor a crescut gradual în primele 3 luni ale anului, numărul de contracte realizat în martie fiind cu 35% mai mult faţă de contractele tranzacţionate în luna decembrie.
Conform bugetului pentru anul în curs, veniturile estimate pentru 2013 sunt mai mari cu aproximativ 15% faţă de cele din 2012, respectiv 3.105.000 lei. Pentru anul în curs, Sibex şi-a propus cheltuieli de 3.098.630 lei, în scadere cu 45% faţă de anul precedent.
Sibex îşi propune o serie de lansări de produse răspândite pe marile pieţe internaţionale, dar şi de produse cu active suport româneşti. De asemenea, vor fi retrase de la tranzacţionare produsele nevandabile sau neadaptate pieţei actuale, în paralel cu modificarea paşilor de cotare, ajustarea marjelor şi comisioanelor.
Pe termen lung, Sibex îşi propune lansarea primului CFD străin, pentru a deschide calea altor produse străine, crearea unor pieţe de energie electrică, gaze şi cereale, lansarea de produse structurate, ETF-uri şi obligaţiuni. De asemenea, compania vizează cooptarea de specialişti în departamentele de dezvoltare şi produse noi, dar şi optimizarea resurselor interne şi creşterea productivităţii muncii.
O linie importanta în dezvoltarea Sibex este strâns legată de market-makeri. Sibex a demarat deja un program de stimulare financiară a acestora, urmând ca în al doilea semestru să dezvolte proiecte de anvergură, pentru facilitarea accesului investitorilor la produse moderne. Sibex îşi propune să atragă un număr important de market makeri de pe pieţele dezvoltare, care să aducă produse şi lichiditate.
Sibex va continua implicarea în zona educativă, prin extinderea proiectelor actuale sau demararea de noi iniţiative educative, transpuse în cursuri, seminarii, webinarii, în parteneriat cu intermediari, lectori de renume şi cu mediul universitar. De asemenea, se vor iniţia cursuri dedicate instruirii adecvate a angajaţilor din cadrul companiilor listate pe piaţa locală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro