Ce a greşit Traian Băsescu în discursul său despre Libia. Litera care l-a încurcat pe preşedinte

Postat la 01 septembrie 2011 14 afişări

Preşedintele Traian Băsescu şi-a luat rămas bun de la diplomaţii români reuniţi la Palatul Cotroceni, în această dimineaţă, grăbindu-se să zboare către Paris, pentru a participa la summit-ul internaţional privind soarta Libiei după prăbuşirea regimului Gaddafi.

În scurtul discurs pe care l-a rostit despre Libia, preşedintele a pronunţat de mai multe ori în mod eronat numele autorităţii care a preluat conducerea Libiei şi ai cărei reprezentanţi vor fi prezenţi astăzi la Paris, pentru a-şi susţine cauza în faţa statelor participante. Este vorba despre Consiliul Naţional de Tranziţie, prescurtat CNT. Traian Băsescu a folosit acronimul CNI. România îşi menţine în continuare poziţia de până acum faţă de Libia, a spus preşedintele: "România recunoaşte ca singur partener de discuţie CNI. Asta până când o veni o structură mai bună. Deocamdată, singurul partener nu poate fi decât CNI".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
libia,
basescu,
presedinte,
confuzie
/actualitate/politic/ce-a-gresit-traian-basescu-in-discursul-sau-despre-libia-litera-care-l-a-incurcat-pe-presedinte-8683450
8683450
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.