Polonezii de la LOT au inaugurat conexiunea dintre Oradea şi Varşovia
Astăzi, 3 iunie 2024, compania aeriană LOT Polish Airlines a inaugurat oficial conexiunea aeriană directă între oraşele Oradea şi Varşovia, mărind astfel numărul destinaţiilor internaţionale cu acces direct din Bihor către şi dinspre Europa, Asia şi America de Nord.
LOT va opera patru zboruri săptămânale Oradea - Varşovia şi retur, programate în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă. Această frecvenţă regulată va permite călătorilor să îşi planifice cu uşurinţă deplasările, inclusiv conexiunile din Varşovia către alte destinaţii, indiferent dacă este vorba de călătorii de afaceri sau în scop turistic. Spre exemplu, din Oradea se poate ajunge, cu escală în Varşovia, la Roma în patru ore şi jumătate, la Berlin şi Munchen în cinci ore sau mai puţin şi la Paris în doar şase ore.
Recent, Aeroportul Oradea a fost extins cu un nou terminal, care a fost inaugurat în luna mai. În cadrul proiectului “Extinderea şi eficientizarea terminalului de pasageri nr.1 al Aeroportului Oradea”:
• Suprafaţa terminalului a fost extinsă la 12.500 de metri pătraţi;
• Capacitatea de deservire a aeroportului a fost dublată, ajungând la 800 de pasageri pe oră;
• Au fost introduse sisteme digitalizate pentru a facilita procesarea pasagerilor şi a bagajelor lor;
• S-a implementat un sistem inteligent de management al clădirii;
• S-a extins platforma de parcare la 320 de locuri de parcare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro