Craciun fericit!

Polonia vrea să stimuleze din nou creditul de consum

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 03 martie 2013 28 afişări

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (KNF) din Polonia a decis să relaxeze reglementările pentru piaţa creditelor de consum, la solicitarea preşedintelui ţării, a miniştrilor economiei şi finanţelor şi a băncii centrale.

Regulile privind mărimea creditelor care pot fi acordate şi scoringul au fost relaxate, spre bucuria analiştilor financiari care scriu despre Polonia, a căror estimare e că va avea loc o relansare a cererii de credit, benefică pentru profitul băncilor în 2014. KNF anunţase de toamna trecută o serie de modificări în reglementările privind acordarea creditelor de consum, între care eliminarea cerinţei ca băncile să verifice solvabilitatea debitorului în cazul împrumuturilor de valori mici şi eliminarea cerinţei ca un debitor să aibă cel puţin salariul mediu pe economie, iar rata împrumutului să nu depăşească 50% din salariul lor lunar.

Statul polonez încearcă să facă faţă deteriorării progresive a creşterii economice, care s-a redus la 2% anul trecut, iar pentru 2013 aşteaptă şi mai puţin. Şomajul a ajuns la 14,2% în ianuarie, faţă de 13,4% în decembrie, soldul creditelor de consum a scăzut anul trecut cu 5,2%, iar piaţa creditelor ipotecare s-a redus cu 15%, scrie Financial Times. Potrivit presei poloneze însă, pe lângă un impuls dat cererii interne, scopul noilor reglementări este atragerea doritorilor de credite către bănci în locul caselor de împrumut dubioase, gen Amber Gold, al cărei faliment, vara trecută, a trezit îngrijorarea autorităţii de reglementare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Polonia,
credite,
consum,
banci,
standarde,
PIB,
economie
/actualitate/polonia-vrea-sa-stimuleze-din-nou-creditul-de-consum-10627286
10627286
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.