William McPherson Allen s-a născut în Lolo, statul american Montana, pe 1 septembrie 1900. Allen a studiat la Universitatea din Montana, dar a obţinut licenţa în Drept la Harvard în 1925, obţinând ulterior o slujbă ca avocat stagiar la firma Donworth, Todd şi Higgins din Seattle. La casa de avocatură la care Allen era stagiar, unul din clienţi era Boeing Airplane Co., iar tânărul a fost desemnat să se ocupe de treburile legale minore ale companiei. În 1928, Allen a elaborat documentaţia pentru fuziunea dintre Boeing Air Transport şi Pacific Air Transport, ce a rezultat în United Airlines. El a avut grijă de problemele legislative ale companiei, iar în 1930 s-a alăturat Consiliului de Administraţie al Boeing şi firma a devenit Todd, Holman, Sprague şi Allen.

În septembrie 1944, preşedintele companiei Boeing a murit brusc, iar consiliul de administraţie a căutat un înlocuitor care să se ocupe de tensiunile apărute între ingineri şi angajaţii din producţie. Allen a refuzat oferta de a prelua acea funcţie, argumentând că este avocat, nu inginer sau specialist în industrie. El s-a considerat necalificat în contextul aşteptărilor lăsate în urmă de fostul preşedinte, Philip Johnson. Cu toate acestea, şase luni mai târziu, el a preluat conducerea companiei în urma insistenţelor preşedintelui interimar, Claire Egtvedt.

Allen a preluat compania Boeing într-o perioadă critică. Contractele pentru avioanele militare Boeing B-17 şi B-29 au fost anulate ca urmare a încheierii celui de-al doilea război mondial, lăsând Boeing într-o situaţie incertă, în timp ce industria aviaţiei civile se extindea. Pe baza acestui aspect s-au creat avioanele Lockheed Constellation cu patru motoare şi Douglas DC-4, superioare celor existente la acel moment în circulaţie.

Prima ofertă postrăzboi de la Boeing pentru a profita de călătoriile aeriene a fost modelul 377 Stratocruiser, adaptat de la bombardierul B-29. Acesta a fost proiectat iniţial pentru transportul militar, astfel că oferea destul spaţiu şi părea ideal pentru serviciile de linii aeriene transcontinentale şi transoceanice nonstop. Dar, în ciuda performanţelor impresionante ale aeronavei, Boeing a vândut doar 55 de unităţi. Până la jumătatea anilor '50, Boeing a continuat să genereze profit din contractele cu statul.

Lucrurile aveau să se schimbe în 1954, când Allen a ales să dedice 16 milioane de dolari pentru a dezvolta un avion şi o cisternă de alimentare în aer pe care nimeni încă nu părea interesat să le cumpere; acest model avea să devină Boeing 707.

În săptămâna în care prototipul 707 şi-a luat zborul, în iulie 1954, Allen a apărut pe coperta revistei Time, care a menţionat trei atribute principale ale sale, „A ştiut când să rişte. A avut încredere în designerii săi. A ştiut cum să creeze o echipă”.

În 1968, când Allen s-a apropiat de cea de-a 68-a zi de naştere, s-a retras din funcţia de preşedinte şi a preluat rolul de preşedinte al consiliului. În 1970, a revenit pentru câteva luni după atacul de cord aproape fatal al preşedintelui în funcţie, T.A. Wilson. În 1972, Allen s-a retras complet din companie, păstrând doar funcţia de preşedinte onorific. În 1975, a fost inclus în Hall of Fame al revistei Fortune. William McPherson Allen a murit la 29 octombrie 1985, suferind de mai mulţi ani de Alzheimer.

În prezent, Boeing este una dintre cele mai prolifice companii din domeniul aviaţiei, producând anul trecut 806 avioane comerciale şi 96 de avioane militare. Veniturile companiei s-au ridicat la 101 miliarde de dolari în 2018, cu un profit operaţional de aproape 12 miliarde de dolari, în vreme ce numărul angajaţilor este de peste 153.000 la nivel global.