S-a născut pe 27 aprilie 1867, în Bucureşti. În 1884 s-a înscris la Facultatea de drept a Universităţii din Paris. Decanul de atunci, Edmond De Santerre, avea să declare: “Ne-am temut să îi acordăm domnişoarei Bilcescu avizul pentru cererea sa, temându-ne că vom fi nevoiţi să facem poliţie prin amfiteatre”.

Mai mult: după ce a fost admisă, portarului facultăţii nu i se dădea dreptul să îi permită accesul în instituţie. Aşa că românca a fost nevoită să se plângă conducerii facultăţii, aducând ca argument faptul că pe frontispiciul clădirii stă înscris “libertate, egalitate, fraternitate”. Şi astfel se face că, la încheierea primului an de studii, Edmond De Santerre s-a adresat tuturor studenţilor, menţionând “înverşunarea pentru care merită toate laudele şi conduita exemplară” a Sarmizei, mulţumind tuturor băieţilor pentru faptul că “au primit-o ca pe o soră”.

O declaraţie primită cu aplauze de către toţi cei prezenţi. În 1887 şi-a luat licenţa în Drept, iar în anul 1890 doctoratul în Drept (cu doi ani mai devreme decât Jeanne Chauvin, prima femei din Franţa care a reuşit acest lucru). În 1891 a fost admisă în Baroul Ilfov, dar, cu toate acestea, Sarmiza Bilcescu nu a practicat niciodată avocatura.