Povestea româncei care i-a ajutat pe agenţii FBI să-l prindă pe unul dintre cei mai faimoşi mafioţi
Faima gangsterului John Dillinger a început în anul 1933, când America se confrunta cu o criză economică de proporţii cunoscută cu denumirea de ''Marea Depresiune''. În decursul unui singur an, Dillinger a devenit o ''celebritate'' din cauza omorurilor şi a jafurilor pe care el şi gaşca lui le-au realizat. Însă, cariera şi viaţa faimosului gangster american a fost curmată de intervenţia Anei Cumpănaş, poreclită şi ''Femeia în Roşu''.
Numele lui John Dilinger a fost pe prima pagină a marilor ziare din anii 1933-1934, fiind considerat unul dintre cei mai mari infractori din perioada ''Marii Depresiuni'' americane. S-a născut pe 22 iunie în 1903, în Oak Hill, Indianapolis. La vârsta de 20 de ani, Dillinger a realizat primele infracţiuni.
După ce este prins de poliţie, bărbatul decide să se înroleze în Marina Militară Americană, de unde dezertează la scurt timp. Perioada în care devine faimos pentru infracţiunile sale începe pe 10 mai 1933, conform FBI.gov. După aproape opt ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, Dillinger este eliberat, iar la scurt timp decide să jefuiască o bancă din Bluffton, Ohio. Pe 22 septembrie este capturat şi plasat într-o celulă din Lima, Ohio, unde îşi aşteaptă procesul. În timpul percheziţiilor, asupra lui Dillinger sunt descoperite planuri ale unei evadări din închisore, însă acesta neagă acuzaţiile. La patru zile după eveniment, cu ajutorul aceloraşi planuri, opt dintre prietenii lui Dillinger evadează din închisoarea de stat din Indiana utilizând pistoale şi puşti. În timpul evadării, doi gardieni au fost ucişi. Pe 12 octombrie, trei dintre prizonieri ajung la închisoarea din Lima unde cer eliberarea lui Dillinger. Aceştia îl ucid pe gardian şi îl eliberează pe Dillinger.
Citiţi mai multe pe www.descopera.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro