Povestea tânărului antreprenor român care şi-a dus brăţările în zeci de ţări. Se vând chiar şi în Australia şi Orientul Mijlociu

Autor: Andra Stroe Postat la 08 august 2018 6758 afişări

Povestea tânărului antreprenor român care şi-a dus brăţările în zeci de ţări. Se vând chiar şi în Australia şi Orientul Mijlociu

Lucian Gherghiţă a absolvit două facultăţi – relaţii internaţionale şi drept –, dar spune că a preferat întotdeauna să lucreze pentru el însuşi. A deschis primul business în 2010, în consultanţă, dar între timp şi-a mai încercat norocul şi în alte domenii.

Atunci când a pornit Constantin Nautics, antreprenorul care are acum 33 de ani a investit 25.000 de euro într-un magazin online, un atelier de lucru în centrul Bucureştiului - care a funcţionat şi ca showroom - stocul de marfă şi cel de materie primă. În trei ani şi jumătate, afacerea Constantin Nautics a ajuns la venituri de peste 3,8 milioane de lei, având puncte proprii de distribuţie în Băneasa Shopping City, AFI Palace Cotroceni, AFI Ploieşti şi Vivo Constanţa.

Vânzările din Bucureşti reprezintă aproximativ 40% din rulajele la nivel naţional, aici intrând atât cele online, cât şi cele din magazinele fizice. Produsele comercializate de companie ajung şi în alte 24 de ţări, inclusiv Australia, Statele Unite sau Orientul Mijlociu. „Toate produsele noastre sunt confecţionate manual şi sunt creaţii originale.

Prin natura materialelor din care sunt construite, ele pot fi purtate tot timpul, în condiţii extreme de umiditate, căldură sau frig fără să se deterioreze. Cred că acest lucru a ajutat mult la succesul produselor“, afirmă tânărul antreprenor. Anul trecut, numărul mediu de angajaţi a fost de 29, în vreme ce profitul companiei a fost de aproximativ 230.000 lei.


33 de ani  

general manager  

CONSTANTIN NAUTICS

Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.