În insulele Mării Andaman şi pe coasta de vest a Thailandei trăiesc mici triburi numite Moken, cunoscuţi şi ca nomazii de mare. Copiii lor petrec cea mai mare parte a zilelor în apă, căutând hrană. Tocmai de aceea au căpătat o abilitate originală -  pot vedea foarte bine sub apă.

În 1999, Anna Gislen de la Universitatea din Lund, Suedia, investiga diferite aspecte ale vederii, când un coleg i-a sugerat să studieze caracteristicile celor din tribul Moken. „Petrecusem trei luni într-un laborator întunecat, aşa că m-am gândit <<de ce să nu merg mai bine în Asia>>”, a declarat ea. Aşadar, Gislen împreuna cu fetiţa sa de şase ani au plecat spre Tailanda, unde s-au integrat în comunităţile Moken pe care le-a studiat. 

La prima apariţie a fluxului, copii s-au aruncat în apă şi au început să vâneze hrană, cu ochii larg deschişi, spune cercetătoarea. Uimită, Gislen s-a hotărât să facă un experiment pentru a determina cât de clar pot vedea aceşti copii subapă, lucru pe care l-au acceptat ca pe o joacă. Copiii trebuiau să intre sub apă să-şi aşeze capetele pe un panou. De acolo puteau vedea un card pe care erau trasate nişte linii, fie verticale sau orizontale. Odată ce au privit cardul, se întorceau la suprafaţă pentru a raporta ce direcţie aveau liniile. S-a dovedit că aceşti copiii moken au putut vedea de două ori mai bine decât copiii europeni, care au efectuat acelaşi experiment la o dată ulterioară.

Există două modalităţi prin care se poate îmbunătăţi viziunea sub apă: îţi poţi schimba forma cristalinului, care se numeşte adaptare, sau îţi poţi face pupila mai mică, crescând astfel adâncimea câmpului. „În mod normal, atunci când eşti sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nu încearcă să se acomodeze, fiindcă nu este un reflex normal”, a declarat Gislen. „Dar copiii moken sunt capabili să facă ambele lucruri- pot să-şi facă pupilele mai mici şi pot să-şi schimbe forma cristalinului. Focile şi delfinii se adaptează similar”, a adăugat ea.

Gilsen a avut ocazia să testeze şi câţiva adulţi în acelaşi mod, iar aceştia nu au demonstrat nicio abilitate deosebită sub apă – lucru care explică de ce adulţii din trib prind cea mai mare parte a hranei  pescuind cu suliţa la suprafaţa apei. „Odată cu înaintarea în vârstă, lentilele noastre devin mai puţin flexibile, deci este de înţeles de ce adulţii îşi pierd capacitatea de adaptare a vederii sub apă”, spune Gislen.