Predoiu: Resping solicitarea obraznică şi insinuările calomnioase ale PSD-Victor Ponta
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu spune, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că respinge "categoric insinuările calomnioase şi solicitarea obraznică a PSD-Victor Ponta" de a demisiona din funcţie şi precizează că nu a săvârşit "vreodată" o faptă de corupţie.
"Am luat la cunoştinţă insinuările calomnioase şi solicitarea obraznică a PSD – Victor Ponta. Le resping categoric. Nu am săvârşit vreodată vreo faptă de corupţie şi nici nu am avut cunoştinţă de vreuna", spune Predoiu.
Adresându-se şi lui Victor Ponta, liderul liberal afirmă că va pleca "pe loc din viaţa publică", dacă va fi declarat suspect într-un dosar de corupţie şi îi cere lui Ponta sa facă un gest similar, având în vedere "campaniile mizerabile" duse de şeful guvernului.
"Îl chem şi eu pe Victor Ponta la o provocare bărbătească, pentru că nu a răspuns niciodată pentru campaniile sale mizerabile (găini moarte şi atacuri mincinoase). Să nu mai procedăm ca în cazurile Şova şi Vosganian! Pe scurt, Victore, dacă eu sunt declarat suspect, subliniez, suspect, într-un dosar de corupţie, plec pe loc din viaţa publică, chiar înainte de decizia unei instanţe. Dacă nu, să îţi asumi faptul că românii s-au săturat de calomnii şi de mizerii, şi să pleci tu din viaţa publică printr-un gest de onoare!", mai scrie Predoiu în postarea de pe pagina sa de Facebook.
PSD a cerut, vineri, demisia lui Cătălin Predoiu din funcţiile deţinute în PNL, în urma dezvăluirilor referitoare la susţinerea campaniei sale electorale din 2008, social-democraţii arătând că Predoiu trebuie să îşi asume participarea într-o ”campanie finanţată din corupţie”.
Fostul consilier prezidenţial George Scutaru a fost pus sub control judiciar şi este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală, potrivit DNA.
"Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunţător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008", au scris procurorii în ordonanţa prin care s-a dispus măsura controlului judiciar.
În 2008, Predoiu, ministru al Justiţiei a candidat pentru un loc de deputat într-un colegiu din Buzău, dar câştigător a fost validat Marian Ghiveciu (PSD), care în 2011 a fost deferit justiţiei de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial.
"În condiţiile în care am candidat eu, nici domnul preşedinte (n.r- Traian Băsescu) nu câştiga alegerile. Acolo s-au făcut anumite maşinaţiuni pe care eu am refuzat să le fac: mita electorală. Pe de altă parte, n-a fost chiar un eşec. Am luat vreo 9.700 de voturi, lipsindu-mi vreo 200 de voturi, în condiţiile în care în alte colegii s-a intrat cu 3-3.500 de voturi (în Parlament - n.r.). Atunci, în 2008, cu notorietatea zero pe care o aveam, cu campanie electorală făcută sâmbătă şi duminică, pentru că în rest am stat la minister (Ministerul Justiţiei - n.r.), atât am luat, 9.700 de voturi", a declarat Predoiu, la Digi 24, în iulie 2013.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro