Premierul francez avertizează că Franţa se va confrunta cu mai multe atacuri

Autor: Ioana Bojan Postat la 27 iunie 2015 176 afişări

Premierul francez, Manuel Valls, a avertizat sâmbătă că Franţa se va confrunta cu mai multe atacuri, după ce un presupus islamist a comis vineri un atentat la o uzină chimică din Franţa şi şi-a decapitat şeful, relatează AFP în pagina electronică.

Yassin Salhi, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat vineri dimineaţă la uzina Air Products, deţinută de o companie americană, după ce a provocat o explozie intrând cu maşina într-o zonă în care se aflau lichide inflamabile, potrivit procurorilor. Şeful său, patronul unei firme de livrări, a fost găsit decapitat, alături de steaguri cu inscripţii în limba arabă.

Un coleg l-a descris pe Salhi la postul de radio RTL ca un "lup în blană de oaie", adăugând că acesta i-a vorbit despre gruparea Stat Islamic, nu ca să-l recruteze, ci doar ca să îi ceară părerea.

Atentatul a avut loc în aceeaşi zi în care gruparea jihadistă Stat Islamic a comis alte două atacuri, unul soldat cu 38 de morţi în staţiunea tunisiană Sousse şi altul soldat cu 27 de morţi la o moschee din Kuwait.

Valls a afirmat că atacul de vineri va crea tensiuni în Franţa - ţara cu cea mai mare populaţie musulmană din Europa occidentală - care "vor fi exploatate".

"Este dificil pentru o societate să trăiască ani de zile sub ameninţarea unui atac", a declarat el pentru AFP, la bordul unui avion cu care se întorcea din Bogota. "Problema nu este dacă va fi un alt atac, ci când", a adăugat el.

Preşedintele Francois Hollande a sporit măsurile de securitate la nivelul maxim şi a convocat o nouă reuniune de urgenţă cu principalii miniştri pentru sâmbătă dimineaţă.

Aceasta este prima dată când o persoană este găsită decapitată în Franţa, o metodă care a devenit marca grupării teroriste Stat Islamic.

Atentatul a fost de asemenea comis la şase luni după atacurile islamiste de la Paris soldate cu 17 morţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
ATACURI,
TERORISM
/actualitate/premierul-francez-avertizeaza-ca-franta-se-va-confrunta-cu-mai-multe-atacuri-14511288
14511288
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.