Obama, protagonistul unui nou moment inedit: Preşedintele SUA a cântat imnul "Amazing Grace" la funeraliile unui pastor - VIDEO

Autor: Paula Rusanu Postat la 27 iunie 2015 403 afişări

La doar câteva zile după ce o înregistrare în care Barack Obama are o reacţie surprinzătoare la adresa unui activist, căruia i-a reproşat că i-a întrerupt discursul la Casa Albă, a făcut înconjurul lumii, preşedintele Statelor Unite ale Americii este protagonistul unui nou moment inedit.

Obama a asistat la înmormântarea pastorului bisericii metodiste din Charleston, Clementa Pinckney, care a fost împuşcat mortal, alături de alte opt persoane, într-un atac atribuit lui Dylann Storm Roof, care a declarat că şi-a dorit, prin gestul său, să "pornească un război al raselor".

În prezenţa a mii de persoane, Obama a declarat că Clementa Pinckney a fost un "om bun", pe care l-a cunoscut. La finalul discursului, preşedintele SUA i-a luat prin surprindere pe cei prezenţi la ceremonie după ce a început să cânte "Amazing Grace". Toţi cei care au asistat la funeralii s-au ridicat în picioare şi au cântat alături de preşedinte.

Nouă persoane au fost ucise într-un atac armat comis, pe 18 iunie, într-o biserică afroamericană istorică din Charleston, în statul South Carolina, au anunţat oficiali, precizând că bărbatul alb care a deschis focul în timpul unui curs de studii biblice era căutat joi dimineaţa.

Biserica episcopală metodistă africană (AME) Emanuel a fost construită în 1861, când membri afroamericani ai bisericii episcopale au pus bazele congregaţiei, în urma unei dispute cu privire la locuri de înmormântare.

Edificiul a ars din temelii, la un moment dat, dar a fost reconstruit.

În fiecare miercuri seara, biserica organizează cursuri de studii biblice în subsol.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
obama,
amazing grace,
funeralii
/actualitate/obama-protagonistul-unui-nou-moment-inedit-presedintele-sua-a-cantat-imnul-amazing-grace-la-funeraliile-unui-pastor-video-14510162
14510162
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.