Preot din Năvodari, filmat când butona telefonul în timpul SPOVEDANIEI! VIDEO
Conexiune cu Dumnezeu, direct prin telefon. Anumiţi slujitori ai Domnului au găsit de cuviinţă să aleagă metode de practică ce pot fi considerate cel puţin bizare. Este şi cazul unui preot constănţean, parohul Bisericii "Bunavestire" din Năvodari, care a fost filmat în timp ce spovedea un enoriaş şi, în acelaşi timp, butona relaxat telefonul.
Andrei Salomia, căci despre el este vorba, este un personaj care a născut o serie de controverse, după ce a decis să îmbine cele sfinte cu afacerile. Mai exact, atunci când nu slujeşte în Casa Domnului, Andrei Salomia ridică blocuri şi construieşte vile.
Contactat de ziarul Replica pentru a oferi un punct de vedere în legătură cu filmarea în care preotul stă pe telefon în timpul spovedaniei, Andrei Salomia ne-a precizat: "Nu stau pe telefon in timpul spovedaniei, poate era ceva urgent. Sunt lucruri mult mai importante de care ar trebui să vă ocupaţi, care se întâmplă la noi în ţară".
La îndemnul preotului, am decis să ne aplecăm privirea către lucruri mult mai importante decât o taină sfântă luată în derâdere. De-a lungul timpului, Andrei Salomia a iscat o serie de controverse. Parohul Bisericii "Bunavestire" şi-a depozitat în lăcaşul de cult pe care-l administrează, piesele de mobilier ce urmau să ajungă pe terasa deţinută de fiul acestuia, în staţiunea Mamaia, scrie
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro