Preşedintele CA al Tarom: Conducerea executivă a prezentat planul de management, îl discutăm
Dan Pascariu, preşedintele consiliului de administraţie al companiei naţionale aeriene Tarom, spune că vineri conducerea executivă formată din CEO-ul belgian Christian Edouard Heinzmann şi directorul financiar Michael Moriaty a prezentat planul de management.
Dan Pascariu, preşedintele consiliului de administraţie al companiei naţionale aeriene Tarom, spune că vineri conducerea executivă formată din CEO-ul belgian Christian Edouard Heinzmann şi directorul financiar Michael Moriaty a prezentat planul de management. "A fost prezentată a doua iteraţie a planului de management (prima variantă fiind respinsă de consiliul de administraţie-n.red.) pe care o discutăm şi la care lucrăm", a declarat pentru ZF Dan Pascariu. Întrebat ce măsuri de redresare a companiei se propun în planul de management, el a declarat că nu le poate face publice până când nu se finalizează discuţiile. În urmă cu două săptămâni, belgianul Christian Edouard Heinzmann, CEO-ul privat al companiei aeriene de stat Tarom, numit în noiembrie anul trecut la conducere, spunea că ia în calcul vânzarea tuturor avioanelor pe care le are Tarom în prezent şi uniformizarea flotei prin achiziţionarea unor aeronave de la Mitsubishi care va produce avioane din 2015. În prezent, flota Tarom este pestriţă, cu aeronave Boeing, Airbus, ATR. De asemenea, el declara că se gândeşte să scoată Tarom din alianţa Sky Team şi IATA. Legat de rutele pe care avioanele Tarom efectuează zboruri, şeful Tarom spunea că în orarul de vară din acest an nu vor fi mari modificări şi că se va renunţa la zborul spre Lyon.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro