Ziua de ieri a reprezentat un şoc pentru industria petrolului, pentru prima dată în istorie barilul fiind tranzacţionat la valori negative în Statele Unite ale Americii. Tipul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) a fost tranzacţionat şi la -40.32 USD/baril, în comparaţie cu o valoare de 18.27 USD/baril înregistrată vineri.

Constrânşi de scăderea cererii de produse petroliere datorate crizei medicale, dar şi a indisponibilităţii sau tendinţelor speculative legate de spaţiile de stocare, producătorii şi traderii au preferat să vândă în pierdere deoarece oprirea producţiei de ţiţei durează şi, uneori, nu se poate realiza fără asumarea riscului de scădere ulterioară de productivitate. O sondă oprită prezintă riscul ca la repornire sa nu mai producă la fel.

Pentru a ajuta industria de profil care întreţine un număr de important de locuri de muncă, dar şi simţind o oportunitate de afaceri, preşedintele SUA Donald Trump a anunţat că americanii îşi vor completa rezervele strategice de ţiţei. Paradoxal, toată această situaţie vine pe fondul acordului între OPEC şi Rusia, mediat de SUA, cu privire la reducerea cotelor de producţie, acord care, deocamdată, nu produce rezultatele aşteptate. Ca în orice criză, în timp ce companiile de upstream (producţie) şi downstream (vânzare) se confruntă cu probleme grave, cele de midstream (stocare şi transport) înfloresc, fiind, alături de Amazon, Netfix şi de companiile medicale, printre preferatele investitorilor la burse.

Consecinţele acestei situaţii pentru România diferă de la o categorie la alta. Pentru consumatori, în special transportatorii, acest colaps al preţurilor pare un câştig pe termen scurt, de care nu se pot bucura, însă, din cauza reducerii masive de activitate generate de criza medicală. Pe termen lung, dacă această situaţie va genera falimente şi abandonări de producţie în industria de petrol, acest lucru nu va ajuta la perspectivele de preţ, adică nici consumatorii nu vor avea de câştigat.

Pentru stat, nu este o veste bună deloc deoarece în industria de petrol din România îşi desfăşoară activitatea, încă, zeci de mii de oameni. În plus,  bugetul de stat va fi afectat de plata redevenţelor, taxelor şi accizelor generate de scăderea de cotaţie, consum şi, eventual, producţie.

Pentru industrie situaţia este foarte îngrijorătoare. Pe zona de producţie, în România sunt în operare câmpuri de petrol mici ca productivitate, cu un număr ridicat de sonde şi un cost de producţie semnificativ mai mare decât media internaţională. Acest tip de producţie este primul lovit de o scădere de preţ masivă pe termen lung. Pe partea de rafinare, nu suntem deocamdată afectaţi grav datorită hazardului: rafinăria Petromidia a fost închisă pentru revizie generală încă de la mijlocul lunii martie. Chiar si aşa, pe fondul scăderii masive de consum, celelalte două mari rafinării (Petrobrazi si Petrotel) au început să se confrunte deja cu probleme de funcţionare. Dacă Petromidia îşi termină revizia în timp şi porneşte la 1 mai situaţia se va complica si mai mult. Statul poate ajuta cu adevărat industria locala de rafinare şi consumatorii în acelaşi timp, reducând cotele obligatorii de biocarburanţi care provin din import. Adică, în loc să importăm biocarburanţi am putea înlocui, provizoriu, molecula de biocarburant cu cea de benzină. În felul acesta am reduce riscul opririi activităţii la rafinării şi intrării oamenilor în şomaj tehnic, în prezent acestea operând aproape de limita minimă de funcţionare (aproximativ două treimi din capacitate). Şi consumatorii ar ieşi în câştig pentru că nu vor mai plăti biocarburanţii din import  care nu aduc beneficii certe nici din perspectiva protejării mediului si sunt mai scumpi decât combustibilii clasici produşi în rafinăriile din România. Măsura reducerii cotei de biocarburant doar în cazul unei probleme cu aprovizionarea din import, adoptată deja de autorităţi, nu ajută decât accidental sectorul local de rafinare.

Ca în orice situaţie dificilă, există şi oportunităţi. Oil Terminal, compania care administrează capacităţi importante de stocare la Constanţa, ar putea deveni una dintre companiile energetice din România ce ar putea profita cel mai mult de pe urma crizei actuale. O creştere a tarifelor de stocare pentru ţiţei şi produse petroliere, transparentizarea capacitaţilor disponibile şi punerea rapidă în funcţiune a cât mai multor capacităţi, ar putea creşte semnificativ veniturile şi profitabilitatea Oil Terminal, o companie cu acţionariat diversificat, listată pe Bursa de Valori Bucureşti. O oportunitate teoretică ar putea fi şi pentru stat. Exista capacitate de stocare şi la Agenţia Naţională care Administrează Rezervele de Stat. Îmi este însă greu să cred că administraţia noastră ar putea lua în calcul să facă ce a făcut Donald Trump în SUA, adică să cumpere ţiţei ieftin, să îl depoziteze şi apoi, eventual, să îl vândă în perioade mai favorabile. De ani buni, astfel de strategii nu sunt implementate în ţara noastră din lipsa de asumare dar si de viziune antreprenorială în administraţie.

Răzvan Nicolescu este partener în cadrul Deloitte Europa Centrală, fiind coordonatorul practicii de energie şi resurse minerale. În perioada 2009-2015 s-a aflat la conducerea Agenţiei Europene de Reglementare în Energie.