Primaria Sectorului 1 a anunţat că va cumpăra Casa Petrescu, clădire situată pe Calea Griviţei şi inclusă în Lista monumentelor istorice. Administraţia vrea să o transforme într-un centru educaţional multifuncţional
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a anunţat că, miercuri, Consiliul Local a votat proiectul de hotărâre prin care se solicită Consiliulului General al Municipiului Bucureşti împuternicirea expresă în vederea achiziţionării acestui imobil şi realizarea acestei investiţii.
„Una din clădirile emblematice ale comunităţii noastre, casa Petrescu, situată pe Calea Griviţei nr. 115-117 colţ cu strada Berzei, inclus în Lista monumentelor istorice, va fi achiziţionată de Primăria Sectorului 1 şi trasformată într-un centru educaţional multifuncţional”, a transmis primarul.
Clotilde Armand arată că imobilul se află în aproprierea Gării de Nord, într-o zonă uşor accesibilă, iar prin reabilitare şi reconvensie poate fi transformat într-un imobil de utilitate publică.
„Ce vrem să facem cu acest imobil? Prima măsură: reabilitarea/ consolidarea, ca măsură de protejare şi conservare a patrimoniului cultural-istoric. Apoi vom face aici un centru educaţional multifuncţional unde copiii care au domiciliul Sectorul 1 să-şi poată pună în practică abilităţile şi aptitudinile, unde să-şi poată transpune în mod liber şi creativ pasiunile artistice, culturale, sportive, tehnico-ştiinţifice, prin crearea de ateliere tematice. Vor fi create săli de studiu şi practică în parteneriat cu unităţile de învăţământ de pe raza teritorială a Sectorului 1. De asemenea, vor fi realizate spaţii comerciale/ expoziţionale în concordanţă cu istoricul comercial al imobilului şi al întregii zone”, mai arată Clotilde Armand.
Conform acesteia, casa a fost construită în anul 1895 de către negustorul Dimitrie Petrescu (1853-1929), fost ucenic la Casa Capşa, an în care proprietarul şi-a deschis la parterul ei celebrul magazin de coloniale „La Vapor”. În timpul Primului Război Mondial, parterul clădirii a găzduit magazinul „Mercur”, apoi, în anul 1937, renumitul Magazin „Popp & Bunescu” (stofe, pânzeturi, lenjerie articole de galanterie, covoare, perdele ş.a.) şi-a deschis aici o filială. După naţionalizare, în perioada comunistă şi la începutul anilor ’90, în această clădire a fost un magazin „Alimentara” şi o circă financiară. Imobilul a fost redobândit în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de moştenitorii proprietarilor iniţiali. În prezent, clădirea este nefolosită şi se află într-o stare deplorabilă, fiind scoasă la vânzare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro