Primăria Sectorului 4: Eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru Colectiv, necondiţionată de autorizarea ISU
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 arată, referitor la legalitatea eliberării acordului de funcţionare pentru clubul Colectiv, că eliberarea acestui act nu era condiţionată de existenţa autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor.
Într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4 se prezintă punctul de vedere ”privind legalitatea eliberării acordului/autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv”.
”Dispoziţiile art. 15 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice prevăd că «În vederea eliberării de către biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare […] solicitantul are obligaţia să depună, o dată cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia tip pe proprie răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că: […] persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia tip»”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, ”declaraţia tip pe proprie răspundere a agentului economic are în vedere condiţiile de funcţionare în domeniile sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii”.
”Conform Anexei nr. 2 a Hotărârii nr. 22/29.02.2012, printre actele necesare pentru obţinerea acordului de funcţionare nu se regăseşte autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, rezultă aşadar, că eliberarea acordului de funcţionare nu era condiţionată de existenţa acestei autorizaţii”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii primăriei mai susţin că ”hotărârea nr. 42/05.07.2007 emisă de Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti, modificată prin Hotărârea nr. 20/29.02.2012, stabileşte care sunt documentele în baza cărora este eliberată autorizaţia de funcţionare”.
Astfel, Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 20/29.02.2012 nu prevede obligativitatea autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare.
”Mai mult, Autorizaţia de funcţionare nr. 369/14.01.2015 prevede la rubrica menţiuni că «Prezenta autorizaţie este valabilă cu respectarea condiţiilor de funcţionare prevăzute de lege […]». Or, conform celor de la pct. 5 şi 6 rezultă că eliberarea autorizaţiei de funcţionare nu era condiţionată de emiterea prealabilă a autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor”, se mai arată în comunicatul citat.
Clubul Colectiv nu avea autorizaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit secretarului de stat Raed Arafat.
La o zi de la producerea tragediei, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, afirma că localul nu are autorizaţii de la ISU pentru că aveau o declaraţie pe propria răspundere, care este cuprinsă într-un acord de funcţionare.
Piedone spunea că primarul nu are ce să-şi reproşeze şi că, din punctul de vedere al primăriei, Clubul Colectiv a funcţionat legal, controalele inspectorilor săi desfăşurându-se înainte de ora 16.30, în cadrul programului de lucru, nu seara şi noaptea, când clubul are activitate.
"Avem la dosar toate actele, am îndeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de funcţionare (...) Legea Poliţiei locale spune că pentru eliberarea acordului de funcţionare trebuie să avem acordul locatarului, contractul de închiriere, titlul de proprietate, datele de identificare de la Registrul Comerţului. Locatarul dă declaraţie pe proprie răspundere despre ce activitatea pe care trebuie să o desfăşoare. Acordul de funcţionare însumează toate acordurile de la toate institituţiile”, a susţinut primarul Sectorului 4, unde se află Clubul Colectiv.
Conform documentelor puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 4, declaraţia pe propria răspundere este dată în 6 noiembrie 2014 de unul dintre acţionari, Paul Cătălin Gancea, în document precizându-se că este vorba despre un bar/club cu o suprafaţă de 425 metri pătraţi, care are 80 de locuri pe scaun pentru consumatori.
Primăria sectorului 4 arată că agentul economic îşi desfăşura activitatea în baza declaraţiei pe propria răspundere, conform căreia, erau întrunite condiţiile de funcţionare, specifice pentru fiecare autoritate publică. Declaraţia pe propria răspundere a fost cuprinsă în certificatul constatator pentru punctul de lucru, document eliberat la data de 7.10.2014 de către Registrul Comerţului.
Ulterior emiterii acestuia, S.C. Colectiv Club SRL s-a adresat Primăriei Sectorului 4, solicitând eliberarea acordului şi autorizaţiei de funcţionare. Primăria arată că, în acest sens, a depus un dosar conţinând: certificatul de înregistrare de la Registrul Comerţului, actul constitutiv de înfiinţare a societăţii, certificatul constatator pentru punctul de lucru, dovada spaţiului, contractul de salubrizare, certificat fiscal emis de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, chitanţa dovedind achitarea taxei aferentă eliberării.
Eliberat de către Registrul Comerţului în baza declaraţiei pe propria răspundere, certificatul constatator cuprinde codurile CAEN pentru tipul de activitate desfăşurată, în acest caz, alimentaţie publică, baruri şi alte activităţi de serviere a băuturilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, activităţi de post producţie video, activităţi de interpretarea artistică, spectacole, alte activităţi recreative şi distractive. Conform legii, certificatul constatator rămâne valabil până la modificarea condiţiilor de funcţionare sau activităţilor pentru care s-a dat declaraţia pe propria răspundere.
Primăria Sectorului 4 susţine că, având în vedere că acest certificat constatator reprezenta asumarea de către solicitant a responsabilităţilor privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate, iar dosarul de autorizare depus la primărie pe data de 6.11.2014, întrunea toate condiţiile impuse de legislaţia în vigoare, Autoritatea Locală Sector 4 a emis Acordul de Funcţionare Nr. 3909/14.01.2015, respectiv Autorizaţia de Funcţionare Nr. 369/14.01.2015.
Primăria arată că pe parcursul anului 2015, în cadrul verificărilor întreprinse în incinta mai multor unităţi de profil, la data de 21.10.2015, prin Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 4 – Serviciul Inspecţie Comercială, a fost realizat un control şi în incinta punctului de lucru al S.C. Colectiv Club SRL, situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, corp B, clădirea 15, Parter. Poliţiştii locali au constatat că se respecta obiectul de activitate impus prin autorizaţie, în schimb, personalul angajat nu avea calificarea necesară pentru alimentaţia publică şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională, fiind dispuse, totodată, termene pentru intrarea în legalitate.
Reprezentanţii Autorităţii Locale Sector 4 au desfăşurat verificările în baza atribuţiilor impuse prin Legea Poliţiei Locale, neavând competenţe în a controla respectarea normelor PSI, mai precizează Primăria sectorului 4.
Marţi, procurorii Parchetului instanţei supreme şi poliţiştii ridică de la Primăria Sectorului 4 mai multe avize şi acte legate de firma care deţine Clubul Colectiv, în ancheta privind incendiul în urma căruia 32 de persoane au murit şi alte aproximativ 200 au fost rănite.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 pun la dispoziţia anchetatorilor documentele cerute în dosarul în care Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) face cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în cazul incendiului din Clubul Colectiv.
Cei trei patroni ai Clubului Colectiv - Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au fost reţinuţi luni, pentru ucidere din culpă, iar marţi procurorii cer Judecătoriei Sectorului 4 arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Incendiul din Clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că a fost permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a localului, precum şi a desfăşurării unui foc de artificii în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, preciza Parchetul instanţei supreme.
În urma incendiului din Clubul Colectiv au murit 32 de persoane, iar alte aproximativ 130 sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro