Primul calculator lansat de Steve Jobs, în urmă cu treizeci de ani
Pe 24 ianuarie 1984 Steve Jobs prezenta lumii primul calculator Macintosh, un aparat ce avea preţul de 2.495 dolari. Macintosh este cunoscut pentru faptul că a adus lumii un interfaţă grafică uşor de utilizat, iar ideile de bază din spatele unor aplicaţii gândite la acea vreme de Steve Jobs şi colegii săi se regăsesc şi astăzi în sistemele de operare Apple.
Cunoscut mai întâi sub numele de The Apple Macintosh şi redenumit apoi în Macintosh 128K, modelul includea un monitor monocrom de 23 cm, un procesor Motorola şi 128 KB de memorie. Cei de la Apple au inclus şi un mâner, pentru a face aparatul mai uşor de transportat. A fost unul dintre primele calculatoare dotate cu unitate floppy pentru dischete, tehnologie ce a devenit extrem de populară la sfârşitul anilor '80, relatează Theverge.com.
În primii ani după lansare, calculatoarele Macintosh au fost folosite mai mult în educaţie şi în presa scrisă. Acum, marea parte a celor care deţin un calculator Apple îl utilizează pentru accesul online.
Pentru a sărbători evenimentul, cei de la Apple au realizat o pagină de Internet unde cei care deţin sau au deţinut un Macintosh pot împărtăşi poveşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro