Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani. Ei sărăcesc. Cheltuielile reduse şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru companii, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul luxului LVMH, care-şi obţin o parte din ce în ce mai mare din venituri în America de Nord. În trei ani şi jumătate, consumul privat din zona euro a scăzut cu 1%. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%, scrie The Wall Street Journal.

Economia medie a UE este mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA, cu excepţia Idaho şi Mississippi, potrivit unei analize a Centrului European pentru Economie Politică Internaţională, un think tank independent cu sediul la Bruxelles.

Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 decalajul dintre producţiile economice pe cap de locuitor din SUA şi din UE va fi asemănător celui dintre Japonia şi Ecuador în prezent, se arată în raport. „Da, ne este tuturor mai rău”, se plâng europenii. O populaţie îmbătrânită care îşi preţuieşte timpul liber a pus bazele stagnării economice. Apoi au venit pandemia de COVID-19 şi războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai experimentat-o de zeci de ani. Ei devin din ce în ce mai săraci.Viaţa pe continentul mult invidiat de străini pentru arta traiului îşi pierde rapid din strălucire, pe măsură ce europenii văd că puterea lor de cumpărare se topeşte. Francezii mănâncă mai puţin foie gras şi beau mai puţin vin roşu.

Spaniolii îşi drămuiesc uleiul de măsline. Finlandezii sunt îndemnaţi să folosească saunele în zilele cu vânt, când energia este mai puţin costisitoare. În Germania, consumul de carne şi lapte a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele trei decenii, iar piaţa cândva în plină expansiune a alimentelor ecologice a luat-o în jos. Ministrul italian al dezvoltării economice, Adolfo Urso, a convocat o întâlnire de criză în luna mai cu privire la preţurile la paste, alimentele de bază preferate ale ţării, după ce acestea au crescut de peste două ori rata inflaţiei naţionale. Cu cheltuielile de consum în cădere liberă, Europa a intrat în recesiune la începutul anului, întărind sentimentul de declin economic, politic şi militar relativ care a început la începutul secolului. Riscul recesiunii persistă şi este însoţit de o inflaţie încăpăţânată. Situaţia actuală dificilă a Europei a durat mult timp.

O populaţie îmbătrânită, cu o preferinţă pentru timpul liber şi pentru siguranţa locului de muncă în detrimentul câştigurilor, a dus la ani de creştere economică şi productivitate slabe. Apoi au venit loviturile ca de uppercut şi de croşeu ale pandemiei de Covid-19 şi războiul prelungit al Rusiei în Ucraina. Prin răsturnarea lanţurilor globale de aprovizionare şi prin creşterea vertiginoasă a preţurilor energiei şi alimentelor, crizele au agravat bolile care se înrăutăţeau de zeci de ani. Răspunsurile guvernelor nu fac decât să agraveze problema. Pentru a proteja locurile de muncă, ele şi-au direcţionat subvenţiile în primul rând către angajatori, lăsând consumatorii fără un amortizor de numerar atunci când a venit şocul preţurilor.

În trecut, formidabila industrie de export a continentului ar fi putut veni în ajutor. Dar o redresare lentă în China, o piaţă vitală pentru Europa, blochează acest motor de creştere. Costurile ridicate ale energiei şi inflaţia rampantă, ajunsă la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1970, anulează avantajul de preţ al producătorilor pe pieţele internaţionale şi distrug relaţiile de muncă cândva armonioase ale continentului. Pe măsură ce comerţul global se răceşte, dependenţa puternică a Europei de exporturi – care reprezintă aproximativ 50% din PIB-ul zonei euro faţă de 10% pentru SUA – devine o slăbiciune. Consumul privat a scăzut cu 1% în zona euro, regiune cu 20 de naţiuni, de la sfârşitul anului 2019, după ajustarea pentru inflaţie, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un club cu sediul la Paris al ţărilor bogate. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%.

Uniunea Europeană reprezintă acum aproximativ 18% din toate cheltuielile globale de consum, comparativ cu 28% pentru America. În urmă cu cincisprezece ani, UE şi SUA reprezentau fiecare aproximativ un sfert din acest total. Ajustate pentru inflaţie şi puterea de cumpărare, salariile au scăzut cu aproximativ 3% din 2019 în Germania, cu 3,5% în Italia şi Spania şi cu 6% în Grecia.

Durerea radiază adânc în clasa de mijloc. La Bruxelles, unul dintre cele mai bogate oraşe din Europa, profesori şi asistente stau, într-o seară de vară, la coadă pentru a lua alimente vândute la jumătate de preţ dintr-un camion. Vânzătorul, Happy Hours Market, colectează alimente ajunse aproape de data de expirare din supermarketuri şi le face publicitate printr-o aplicaţie. Clienţii pot comanda la începutul după-amiezii şi îşi pot ridica alimentele la preţ redus seara. „Unii clienţi îmi spun că prin acest serviciu pot mânca carne de două sau trei ori pe săptămână”, a spus Pierre van Hede, care împarte lăzi cu alimente. Cheltuielile pentru mâncare scumpă s-au prăbuşit. Germanii au consumat 52 de kilograme de carne de persoană în 2022, cu aproximativ 8% mai puţin decât în anul precedent şi cel mai scăzut nivel din cel puţin 1989. Deşi o parte din aceste statistici reflectă preocupările societăţii cu privire la alimentaţia sănătoasă şi bunăstarea animalelor, experţii spun că tendinţa a fost accelerată de preţurile la carne, care au crescut cu până la 30% în ultimele luni. De asemenea, germanii înlocuiesc carnea precum cea de vită şi mânzat cu alta mai puţin costisitoare, cum ar fi carnea de pasăre, potrivit Centrului Federal de Informare pentru Agricultură. Cheltuielile slabe şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru afaceri, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul produselor de lux LVMH, care îşi obţin o parte din ce în ce mai însemnată din vânzări în America de Nord. „Consumatorul din SUA este mai rezistent decât cel din Europa”, a declarat directorul financiar al Unilever, Graeme Pitkethly, în aprilie.

Economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6% în ultimii 15 ani, măsurată în dolari, comparativ cu 82% pentru SUA, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional. Acest lucru a făcut ca ţara medie din UE să fie mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA cu excepţia lui Idaho şi Mississippi, potrivit unui raport al Centrului European pentru Economie Politică Internaţională.

Italia este cu puţin înaintea lui Mississippi, cel mai sărac dintre cele cincizeci de state americane, în timp ce Franţa este situată între Idaho şi Arkansas, respectiv al 48-lea şi al 49-lea stat american. Germania nu salvează turma Europei, fiind între Oklahoma şi Maine (locul 38 şi 39).

Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 diferenţa dintre producţia economică pe cap de locuitor din SUA şi UE va fi la fel de mare ca aceea dintre Japonia şi Ecuador astăzi.

Creşterea economică slabă şi explozia ratelor dobânzilor pun  presiuni pe statele providenţă din Europa, care oferă servicii de sănătate şi de pensii populare. Guvernele europene constată că vechile reţete pentru remedierea problemei fie devin inaccesibile, fie nu mai funcţionează. 750 de miliarde de euro în subvenţii, scutiri de taxe şi alte forme de facilităţi fiscale au fost îndreptate către consumatori şi întreprinderi pentru a compensa costurile mai mari ale energiei - ceva ce economiştii spun că acum alimentează inflaţia, acţionând contra scopului subvenţiilor. Reducerea cheltuielilor publice după criza financiară globală a înfometat sistemele europene de sănătate finanţate de stat, în special Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie. Huw Pill, economistul-şef al Băncii Angliei, i-a avertizat pe cetăţenii Marii Britanii în aprilie că trebuie să accepte că sunt mai săraci şi să înceteze să ceară salarii mai mari. „Da, ne este tuturor mai rău”, a spus el, explicând că încercarea de a compensa creşterea preţurilor cu salarii mai mari ar crea şi mai multă inflaţie.

Având în vedere că guvernele europene trebuie să mărească cheltuielile pentru apărare şi creşterea costurilor împrumuturilor, economiştii se aşteaptă ca impozitele să urce, creând noi presiuni asupra consumatorilor. Taxele în Europa sunt deja mari în comparaţie cu cele din alte ţări bogate, echivalând cu aproximativ 40-45% din PIB, comparativ cu 27% în SUA. Sărăcirea Europei a întărit rândurile sindicatelor, care adună zeci de mii de membri pe tot continentul, inversând un declin de decenii, subliniază WSJ. Totul se va vedea în greve paralizante pentru întregi sectoare economice.