Procesele de minare de Bitcoin consumă anual de şapte ori mai multă energie decât Google. Unei locuinţe tipice îi trebuie 13 ani pentru a mina o singură criptomonedă

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 11 septembrie 2021 106 afişări

Procesele de minare de Bitcoin consumă anual de şapte ori mai multă energie decât Google. Unei locuinţe tipice îi trebuie 13 ani pentru a mina o singură criptomonedă

Preţul unui Bitcoin a crescut de aproape cinci ori în ultimul an, însă rezultatele continuă să ducă la un consum de energie tot mai mare pentru criptomonedă, relatează Business Insider.

Situaţia se datorează în mare parte faptului că din ce în ce mai mulţi oameni concurează pentru a mina moneda – un proces care implică rezolvarea unor probleme matematice complexe prin intermediul cărora sunt verificate tranzacţiile. Minerii care rezolvă aceste puzzle-uri primesc o anumită cantitate de Bitcoin şi, pe măsură ce tot mai mulţi oameni încearcă să mineze, cantitatea de energie necesară creşte considerabil.

Este extrem de dificil pentru a estima exact cantitatea de energie pe care o consumă procesele de minare, însă o analiză a The New York Times oferă o perspectivă nouă:

  • Anual, minarea Bitcoinului consumă circa 91 de terawatt-oră (TWh), în condiţiile în care 1 TWh este echivalentul a un miliard de kilowatt-oră (KWh)
  • Cantitatea este mai mare decât energia folosită anual de Finlanda, unde trăiesc aproximativ 5,5 milioane de oameni
  • Numărul reprezintă 0,5% din totalul energiei consumate la nivel mondial, reprezentând o creştere de 10 ori faţă de 2016
  • Este aproape aceeaşi cantitate de electricitate folosită în fiecare an în statul Washington şi aproximativ o treime din electricitatea folosită de sistemele de aer condiţionat din locuinţele americane
  • Este de şapte ori peste cantitatea folosită de toate operaţiunile globale ale gigantului Google

Ţinând cont de creşterea puternică a preţului din ultimul an, consumul de energie are toate şansele să se majoreze în viitorul apropiat. Bitcoinul valorează în prezent circa 50.000 de dolari, în contextul în care era cotat la 500 de dolari în urmă cu cinci ani.

Compania de servicii financiare Square, condusă de şeful Twitter Jack Dorsey, investeşte 5 milioane de dolari în construirea unei mine de Bitcoin care funcţionează pe energie solară

Pe măsură ce competiţia devine tot mai acerbă, procesele de minare au devenit o industrie în sine, fiind nevoie de servere speciale, centre imense de date şi suficientă capacitate de răcire pentru a împiedica supraîncălzirea calculatoarelor.

Potrivit NYT, un singur computer personal putea mina cu uşurinţă Bitcoin în 2011, perioadă în care criptomoneda nu păşise în spaţiul mainstream. Acum, este nevoie de aproape „întreaga energie consumată timp de 13 ani de o locuinţă tipică” pentru a mina un singur Bitcoin.

Conform unui studiu al Universităţii Cambridge, Bitcoinul foloseşte anual mai multă energie decât Argentina, ţară cu 45 de milioane de locuitori.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
electricitate,
consum,
energie,
crestere,
pret,
procese,
bitcoin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.